Responsive Menu
Add more content here...


A 22-a ediție a Festivalului internațional „Primăvara Poeziei” -vineri 26 aprilie , va reuni la Zalău lecturi publice, prezentări de carte și publicații

by Tiberius NICODA
0 comment 104 views
A+A-
Reset

A 22-a ediție a Festivalului internațional „Primăvara Poeziei/ A Költészet Tavasza/ Spring of Poetry”are  loc în perioada 20-26 aprilie 2024.

Sub semnul Poeziei se  desfășoară mai multe evenimente la Zalău, în județul Sălaj și în Cluj-Napoca, susținute de poeți și artiști din România, Ungaria, Italia, Scoția (Marea Britanie), Coreea de Sud, Cipru, Croația, Cuba și Austria.

Vineri, 26 aprilie 2024, de la ora 11, în Sala Porolissum de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj vor avea loc lecturi publice, prezentări de carte și publicații. Festivalul se va încheia vineri, 26 aprilie, de la ora 18, la Sala Transilvania din Zalău cu spectacolul intitulat „Montaj” al Grupului de dans contemporan „PR-Evolution” al Teatrului Național „Csokonai” din Debrecen (Ungaria).

Pe perioada festivalului, cu sprijinul Primăriei Municipiului Zalău și al SC Transurbis SA, s-a derulat din nou proiectul „Autobuzul poeziei”, proiect ce presupune difuzarea, în format audio, pe autobuze Transurbis, de poezii citite în limba maternă de poeții invitați și nu numai.

 

 

A 22-a ediție a Festivalului internațional „Primăvara Poeziei/ A Költészet Tavasza/ Spring of Poetry” este organizată de Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și UDMR Sălaj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Zalău, Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Filialei Cluj și Reprezentanței Zalău a Uniunii Scriitorilor din România, Casei Municipale de Cultură Zalău, SC Transurbis SA, ADI Țara Silvaniei, Colegiului Național „Silvania”, Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai”, Liceului Reformat „Wesselényi”, Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj și Asociației Culturale „Szilágy Társaság”.

You may also like

Leave a Comment