Connect with us

HANDBAL

HC Zalău ia la rând granzii din Liga Naţională. Deplasare pe terenul liderului

Formaţia antrenată de Gheorghe Tadici continuă să aibă parte de adversari cu greutate din campionat, iar azi urmează să joace cu SCM Rm. Vâlcea. Sălăjencele înfruntă o altă echipă cu pretenţii la podium, care are un start perfect de campionat înregistrând patru victorii din tot atâtea partide şi care este pe primul loc în Liga Naţională

Sâmbătă, ora 18.00, Sala Sporturilor ”Traian”: SCM Rm.Vâlcea – HC Zalău


HC Zalău a înregistrat sâmbătă, cu Gloria Bistriţa, a treia înfrângere în patru etape şi rămâne cu 3 puncte în clasament. Ce-i drept, gruparea de sub Meseş a avut şi un program dificil, astfel că în primele patru etape a întâlnit echipe grele precum CSM Bucureşti, Dunărea Brălia şi Gloria Bistriţa.

Nici la final de săptămână, în etapa a V-a din Liga Naţională, sălăjencele nu sunt scutite de adversari de calibru, urmând să joace tot în compania unei formaţii cu pretenţii la podium. De data aceasta, formaţia antrenată de Gheorghe Tadici va juca în deplasare, pe un teren de unde nu a mai scos rezultate pozitive de ani buni.

Sâmbătă, de la ora 18.00, HC Zalău joacă în Sala ”Traian” cu SCM Rm. Vâlcea. O echipă în lotul căreia se regăsesc o serie de jucătoare cu experienţă din Norvegia, Suedia, Slovenia, Ucraina, Germania, dar mai ales din România, componente ale Naţionalei.

În această listă se regăsesc Anniken Wollik, Nathalie Hagman, Nataša Ljepoja, Irina Glibko, Daniela de Jong, Mia Zschocke sau Julia Maidhof, dar şi internaţionale românce precum Daciana Hosu, Cristina Florică, Raluca Băcăoanu şi Raluca Kelemen, aceasta din urmă evoluând în trecut şi pentru HC Zalău.

După ce anul trecut a ratat cupele europene, SCM Rm.Vâlcea pare decisă să revină pe podium, iar începutul de campionat îi dă dreptul să spere. Fosta campioană are un start lansat, iar după patru etape are maxim de puncte. Până acum SCM Rm.Vâlcea a câştigat cu Ştiinţa Bucureşti, CSM Tg. Jiu, Gloria Buzău, iar în ultima rundă s-a impus la scor chiar şi pe terenul Craiovei, unde a câştigat la şase goluri.

SCM Rm.Vâlcea are toate şansele ca sâmbătă să obţină a cincea victorie consecutivă, mai ales că are în faţă o echipă tânără a Zalăului şi lipsită de experienţă.

Trupa lui Bent Dahl a câştigat fără emoţii ultimele trei confruntări cu echipa lui Tadici, reuşind un succes categoric şi la ultima vizită de la Zalău, când Vâlcea s-a impus la şapte goluri.

Având în vedere că CSM Bucureşti va juca abia pe 28 septembrie meciul cu Minaur Baia Mare, SCM Rm.Vâlcea va aborda jocul cu HC Zalău din etapa a V-a, din fotoliul de lider. În schimb, gruparea de sub Meseş este abia pe locul 12, primul deasupra liniei retrogradării.

După partida de la Vâlcea, atenţia Zalăului se va îndrepta spre jocul din 4 octombrie, de acasă, cu Ştiinţa Bucureşti, formaţie cu care gruparea zălăuană se va lupta să evite locurile retrogradabile.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL