Responsive Menu
Add more content here...


12 Mai – Ziua Internațională a Asistenților Medicali

by Tiberius NICODA
0 comment 79 views
A+A-
Reset

La 12 mai este celebrată în întreaga lume Ziua internaţională a asistenţilor medicali. În multe ţări, precum Australia, Statele Unite, Canada etc., celebrarea asistenţilor medicali are loc timp de o săptămână, fiind denumită “National Nurses Week”.

Această zi este sărbătorită în toată lumea, pentru a evidenţia rolul important al acestei profesii.

Evoluţia profesiei de asistent medical a cunoscut un salt uriaş în ultimele decenii. Cercetarea în domeniul îngrijirilor, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, servicii bazate pe aparatură şi echipamente medicale extrem de performante sunt câteva dintre provocările profesionale care au contribuit la dinamica dezvoltării acestei profesii.

Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) a stabilit, în 1965, ca data de 12 mai să fie Ziua Internaţională a profesiei, în semn de respect faţă de Florence Nightingale, cea care a impus profesia de asistent medical ca una de sine stătătoare.

Născută în  data de 12 mai 1820, la Florenţa, Florence Nightingale s-a remarcat în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856), când a întocmit un raport despre metodele medicale primitive şi condiţiile de viaţă dificile cu care se confruntau asistenţii medicali pe front.

În 1860, cu banii câştigaţi pentru serviciile aduse, a deschis o şcoală de asistenţi medicali pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra, ceea ce a însemnat un prim pas în pregătirea de specialitate a acestora.

Ca semn de recunoaştere a meritelor sale, regina Victoria a decorat-o pe Florence Nightingale cu Crucea Roşie Regală. În 1907, a primit, din partea regelui Edward al VII-lea, Ordinul de Merit.

La ora actuală, asistenții medicali joacă un rol esențial în întreg procesul de îngrijire al pacienților. Aceștia sunt o resursă vitală pentru asigurarea serviciilor de sănătate, fiind responsabili de bunăstarea, siguranța și recuperarea noastră.

Cu prilejul acestei zile,  vă adresăm tuturor asistenților medicali,oriunde v-ați afla la datorie, urări de sănătate și prosperitate. Vă mulțumim pentru munca dumneavoastră, pentru devotamentul de care dați dovadă și pentru grija față de pacienți și familiile lor! La mulți ani!

You may also like

Leave a Comment