Connect with us

JUNIORI

România U18, pe locul 3 la turneul balcanic de calificare la Campionatul European


Cu o victorie şi două eşecuri, Naţionala pregătită de Cristian Chiţigoi şi Ovidiu Teuşan va evolua în recalificări. Grupa din care a făcut parte şi România a fost câştigată de Turcia, echipă ce a obţinut astfel calificarea la Campionatul European din vară


Anunţam într-un articol din ediţia trecută a ziarului nostru că Ovidiu Teuşan – antrenorul celor de la ACS Silvania Sport Şimleu Silvaniei, este noul antrenor secund al Naţionalei de cadeţi. După ce a efectuat stagiul de pregătire timp de mai bine de două săptămâni la Complexul Olimpic de la Izvorani, Teuşan a avut şi prima experienţă ca şi antrenor la echipa Naţională.

România U 18 a participat la finele săptămânii trecute la un turneu balcanic de calificare la Campionatul European din această vară. Turneul a avut loc în Bulgaria în perioada 10 – 12 ianuarie. Naţionala noastră s-a duelat cu Serbia, Turcia şi Bulgaria pentru primul loc care asigura calificarea directă la turneul final, în timp ce restul echipelor urmau să intre în recalificări.

Naţionala pregătită de Cristian Chiţigoi şi Ovidiu Teuşan a avut parte de un debut greoi la turneu şi a pierdut în trei seturi cu Bulgaria. În a doua partidă, românii au făcut un meci extraordinar, reuşind să revină de la 0 – 2 la seturi şi să se impună cu 3 – 2 în faţa reprezentativei Serbiei.

În ultimul meci de la turneu balcanic, România a întâlnit Turcia, echipă ce venea după două victorii din tot atâtea posibile şi era marea favorită la câştigarea grupei de calificare. De această dată, socoteala de acasă s-a potrivit cu cea din târg şi turcii s-au impus în trei seturi, victorie ce le-a asigurat primul loc în grupă şi implicit şi calificarea la Campionatul European.

Prin urmare, Naţionala noastră va participa în recalificări în perioada 23 aprilie – 3 mai. “Am făcut un meci bun cu Serbia, în care am revenit de la 0 – 2. În meciul cu Turcia nu puteam emite prea multe pretenţii având în vedere că a fost vicecampioana Europei. Noi ne doream formarea unui lot şi consider că a fost ok”, ne-a spus Ovidiu Teuşan, antrenorul secund al naţionalei României.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in JUNIORI