Connect with us

CUPELE EUROPENE

S-au stabilit datele de disputare a jocurilor din optimile Cupei Challenge


Partida tur dintre Volei Municipal şi cehii de la Karlovarsko are loc pe 29 ianuarie, în Cehia, în timp ce returul se dispută la Zalău, pe 12 februarie


Pentru al doilea an la rând, Volei Municipal Zalău s-a calificat în optimile Cupei Challenge. De data aceasta, misiunea zălăuanilor a fost mai uşoară, în condiţiile în care în 16-zecimi a întâlnit Gentofte, o campioană din Danemarca, care a avut în lot jucători modeşti, fără experienţă.

Cu toate acestea, în tur, Zalăul a pierdut surprinzător cu 3 – 2, fapt ce a lăsat loc de interpretări. A urmat returul, unde gruparea de sub Meseş a arătat publicului cam care este diferenţa dintre vicecampioana României şi Gentofte. Zălăuanii s-au impus cu 3 – 0, după un meci pe care l-au controlat în totalitate.

În optimi, adversarul va fi de un alt nivel, astfel că Volei Municipal Zalău urmează să întâlnească o fruntaşă din campioantul Cehiei –  Vk Cez Karlovarsko.

Forul european a stabilit datele de disputare a jocurilor din optimi, astfel că Volei Municipal Zalău va juca meciul tur, în Cehia, pe 29 ianuarie, iar returul este programat la Zalău, pe 12 februarie de la ora 18.00.

În cazul în care va trece de echipa din Cehia, Volei Municipal Zalău va întâlni în sferturi învingătoarea dintre Aluron Virtu CMC Zawiercie (Polonia) şi Sport Toto SC Ankara (Turcia). Jocurile din sferturi sunt programate în perioada 25 – 27 februarie (turul) şi 3 – 5 martie (returul).

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPELE EUROPENE