Connect with us

LIGA a IV-a

Un junior de la Sportul Şimleu, în curtea celor de la FCSB!


La doar 17 ani, talentatul portar – Paul Cosma – are ocazia de a se pregăti cu juniorii mari de la gruparea finanţată de latifundiarul Gigi Becali


Fotbalul şimleuan începe să respire din nou aerul performanţei. Dacă acum 10 ani, Silvania evolua în Liga a II-a, acum Sportul Şimleu încearcă promovarea în Liga a III-a cu echipa de seniori.

Pe lângă echipa de seniori, sub Măgură se pune un mare accent şi pe juniori. Astfel, Sportul Şimleu ocupă locul secund în campionatul de juniori A1, iar grupa de juniori C a câştigat campionatul şi evoluează în Liga Elitelor U 15.

Din tabăra şimleuanilor au început să se afirme câţiva jucători, iar unul dintre ei este Paul Cosma, portarul  de la echipa de seniori.

Deşi are doar 17 ani, acesta a fost titular în echipa antrenată de George Zima, care iernează în fotoliul de lider.

Paul Cosma ar putea evolua la un alt nivel din retur, acesta fiind în atenţia celor de la FCSB!

Goal-keeper-ul va avea ocazia să se pregătească cu juniorii mari de la FCSB, care evoluează în Liga Elitelor U 19.

Portarul va fi prezent pe 13 ianuarie la reunirea juniorilor A de la FCSB, cu care se va pregăti în această iarnă.

Acest lucru a fost posibil prin intermediul lui Dacian Nastai, fostul antrenor al Silvaniei, care se află în staff-ul tehnic al grupării finanţate de Gigi Becali.

Paul Cosma a evoluat aproape 8 ani la grupele de juniori de la Sportul Şimleu. Acesta a mai fost în sezonul trecut la Barcău Nuşfalău, cu care a devenit campion, iar în urmă cu două sezoane a jucat pentru CS Atletic Zalău.

Sunt foarte fericit şi foarte mândru că voi merge să mă pregătesc în compania celor de la FCSB. Acest lucru mă ambiţionează şi mă face să muncesc mai mult decât până acum. Vreau să mulţumesc celor de la Sportul Şimleu, de la fiecare coleg şi până la conducere, pentru sprijinul acordat. Acest lucru  arată faptul că suntem o familie şi aşa vom fi mereu. Mulţumesc şi familiei mele, care este mereu alături de mine.

Paul Cosma – portar Sportul Şimleu

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 8 ianuarie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA a IV-a