Connect with us

Ştiri din Sălaj

2019, un an reuşit pentru comuna Zimbor


În anul încheiat recent, administraţia condusă de Gabriel Mureşan a reuşit finalizarea unor proiecte ce au ca scop dezvoltarea comunei. Tot în 2019 au început lucrările la alte proiecte importante, unele urmând să fie finalizate în anul 2020


Anul 2019 s-a încheiat, iar odată cu acesta a însemnat şi finalul unui deceniu şi startul unei noi decade. Cu toţii ne dorim să păşim cu dreptul în noul deceniu, iar anul 2020 reprezintă un punct de start în ceea ce priveşte planurile, investiţiile sau proiectele pe care le are fiecare.

Aşa este şi cazul primăriilor din judeţ. La început de an, redactorii de la Ştirile din Sălaj au stat de vorbă cu Gabriel Mureşan – primarul comunei Zimbor, cel care ne-a spus cum a fost anul 2019 şi ce planuri are pentru acest an pentru ca Zimborul să se dezvolte în continuare.

Anul trecut a fost inaugurat terenul cu suprafaţă sintetică, Baza Sportivă a fost modernizată prin amplasarea unui tribune de aproape 200 de locuri, au început lucrările la o capelă în Zimbor, precum şi la un dispensar, tot în centrul comunal.

Tot în 2019 au început şi lucrările la un proiect în valoare de 6 milioane de lei, ce are în vedere asfaltarea în totalitate a străzilor din satul Dolu, dar şi a drumului de legătură cu Sîncraiu Almaşului, în total fiind vorba de 10 km.

Anul 2019 a fost un an bun din punct de vedere al investiţiilor. Am reuşit să finalizăm anumite proiecte şi au început lucrările la altele. Au fost multe investiţii, atât pe fonduri europene, cât şi pe CNI sau PNDL II.

Gabriel Mureşan – primarul comunei Zimbor

Aşadar, anul 2019 a fost unul destul de bun pentru comuna Zimbor, iar administraţia locală îşi propune ca şi în 2020 să continue dezvoltarea comunei în acelaşi ritm. Sigur, e devreme să vorbim de programe de investiţii şi ce va urma, însă, cert este că primarul Gabriel Mureşan îşi doreşte ca în acest an să finalizeze lucrările la anumite proiecte, precum şi soluţii de finanţare pentru alte proiecte.

“Pentru anul 2020 ne dorim să finalizăm alte proiecte. Ar trebui finalizate lucrările la căminul cultural, la capelă şi ne dorim să punem şi un acoperiş la tribuna de la Baza Sportivă, precum şi să finalizăm lucrările la vestiare”, spune primarul.

Şi pe plan sportiv a fost un an bun pentru Rapid Zimbor, echipa de fotbal care reprezintă comuna în Liga a V-a, seria Est. Deşi a început destul de rău actualul sezon, având trei înfrângeri consecutive, echipa condusă de Liviu Ciuca, Gabriel Mureşan şi Marius Cosma şi-a revenit la timp şi a încheiat en fanfare turul de campionat pe locul 1, fiind campioană de toamnă la jumătatea sezonului.

Pentru retur, echipa din Zimbor are planuri mari şi îşi doreşte să promoveze în Liga a IV-a, tocmai de aceea, autorităţile îşi propun să finalizeze lucrările de modernizare a Bazei Sportive.

“Am început destul de rău acest campionat, dar mă bucur că la finalul turului suntem pe primul loc. Sperăm să reuşim să promovăm şi să terminăm investiţiile la Baza Sportivă, în cazul în care vom juca în Liga a IV-a să o putem face la Zimbor, să nu fim nevoiţi să jucăm în altă parte. Vom transfera şi trei-patru jucători pentru a întări lotul”, a încheiat Gabriel Mureşan.

La finalul turului, Rapid Zimbor este pe locul 1 cu 22 de puncte, la egalitate cu ACS Tihău.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj