Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici, după victoria cu Măgura Cisnădie: “Cred că am scăpat de grija evitării barajului”


Antrenorul de la HC Zalău s-a declarat mulţumit după ce echipa sa a câştigat în faţa unei formaţii de Cupa EHF. Tadici consideră că prin cele 3 puncte, gruparea de sub Meseş scapă de emoţiile barajului din Liga Naţională şi crede că HC Zalău poate fi chiar în prima jumătate a clasamentului la final de sezon


Anul 2020 a început cum nu se poate mai bine pentru HC Zalău, care în penultima etapă a turului a câştigat cu Măgura Cisnădie. Deşi a avut în faţă o formaţie din grupele Cupei EHF, în lotul căreia se află jucătoare cu mare experienţă, HC Zalău a reuşit o victorie clară, la 5 goluri diferenţă, după ce a condus ostilităţile în permanenţă.

Jocul echipei, cât mai ales rezultatul l-au încântat pe Gheorghe Tadici, în condiţiile în care HC Zalău a învins o formaţie bună a campionatului.

“După cum s-a văzut a fost un meci foarte greu, dar ne-am aşteptat la asta. Am întâlnit o echipă în componenţa căreia se află jucătoare cu experienţă şi cu calitate. Aşa cum spunea şi antrenorul lor, trei jucătoare de la 9 m, Senocico, Ada Moldovan şi Gatzel au jocuri în Liga Naţională cât toată echipa noastră, dar eu spun că au dublu, fiindcă noi avem 5 – 6 handbaliste care încă nu au depăşit cifra 20. La Măgura se află şi patru jucătoare care s-au dezvoltat şi consacrat la Zalău, Gatzel, Panici, Paşca şi  Tănăsie”, a declarat Gheorghe Tadici.

Prin acest succes, HC Zalău a depăşit-o în clasament pe Măgura Cisnădie şi a urcat pe locul 8, iar Tadici consideră că după această victorie, echipa sa a scăpat de grijile barajului de menţinere în Liga Naţională.

“Sunt 3 puncte foarte importante pe care le-am obţinut. Dacă vom mai avea victorii la încă două meciuri dificile de acasă, cu SCM Craiova şi Minaur Baia Mare, atunci în mod cert vom termina în prima jumătate a clasamentului. Cred că am scăpat grija evitării barajului. Până la urmă şi acolo sunt nişte cheltuieli. Văzând  echipa Zalăului, toată lumea înainte de campionat spunea că vom fi prima  retrogradată cu această <grădiniţă>. Iată însă că nu vom ajunge nici la baraj şi s-ar putea să terminăm chiar în prima jumătate a clasamentului”, a mai spus Tadici.

HC Zalău va susţine următorul meci duminică, de la ora 15.30, urmând să joace în ultima etapă a turului, în deplasare la “U” Cluj.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL