Connect with us

JUNIORI

Ovidiu Teuşan, antrenor secund la Naţionala de cadeţi a României


Antrenorul celor de la ACS Silvania Sport Şimleu Silvaniei este începând din finalul anului trecut noul antrenor secund al Naţionalei de cadeţi, alături de care va participa la un turneu de calificare la Europene


Voleiul masculin românesc se află pe o pantă ascendentă în ultimii ani, iar naţionala României de seniori a reuşit în vară să se califice la Campionatul European după o pauză de 24 de ani. Este visul oricărui sportiv să ajungă la un turneu final cu echipa Naţională şi acelaşi lucru vor încerca să facă şi componenţii lotului naţional de cadeţii.

Din finalul anului 2019, mai exact din data de 20 decembrie, noul antrenor secund al echipei naţionale de cadeţi a României este nimeni altul decât Ovidiu Teuşan – antrenor la ACS Silvania Sport Şimleu Silvaniei.

Fostul jucător-antrenor al celor de la CS Phoenix Şimleu Silvaniei îl va ajuta pe banca tehnică pe Cristian Chiţigoi – antrenorul principal. Cei doi au convocat lotul naţional la Izvorani, acolo unde efectuează un stagiu de pregătire centralizat la Centrul Olimpic.

Lotul naţional se pregăteşte pentru campania de calificări la Campionatul European şi va participa în perioada 10 – 12 ianuarie la un turneu ce va avea loc în Bulgaria.

Echipa care se va clasa pe primul loc se va califica la Campionatul European, în timp ce celelalte echipe vor juca în  recalificări. Lotul României va pleca joi în Bulgaria şi va debuta la turneu împotriva ţării gazdă. România se va mai duela cu Serbia şi Turcia. Să spunem că din păcate nu avem şi sălăjeni la lotul naţional, dar de altfel, doar doi jucători sunt din zona Ardealului.

Ne aflăm în pregătire din 20 decembrie şi aici ne-am petrecut şi Sărbătorile de Iarnă. Pregătirea decurge foarte bine şi avem copiii foarte talentaţi. Viitorul sună bine şi dacă aceştia se vor ţine de treabă, o să fie jucători valoroşi.

Ovidiu Teuşan – secundul Naţionalei de cadeţi

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in JUNIORI