Connect with us

LIGA a II-a

Minifotbal: Retrospectiva Ligii a II-a “GMT”

Orgoliile şi ambiţiile sunt la fel de aprinse şi în Liga a II-a – anticamera primului eşalon. Multe echipe s-au înscris în cursa pentru promovare însă doar patru au câştigat acest drept. Merituoasa câştigătoare a fost Focus. Pompierii au dominat campionatul, chiar dacă pe prima poziţie s-au perindat şi alte echipe. Insă, din clipa în care s-au instalat în fotoliul de lider, Adrian Dobocan şi colegii săi nu au mai coborât, deşi au păşit greşit pe final. Acest lucru a fost influenţat şi de plecările jucătorilor Toth Karoly şi Cristian Crişan la Cipricom, în prima ligă, dar şi de accidentarea lui Florin Vaşvari. In cele din urmă, Focus a teminat pe primul loc şi se gândeşte la o revenire pe prima scenă a sinteticului sălăjean.

O surpriză plăcută este AS Zăuan – locul secund în Liga a II-a “Group Metal Trading”. La început, puţini credeau că această echipă va ajunge una de temut, dar iată că Biro Istvan şi compania au ajuns chiar o forţă. Principala armă a celor de la Zăuan este jocul combinativ şi spectaculos, dar şi forţa de grup, specifice primei ligi. Tocmai de aceea, locul II, care asigură şi promovarea, este răsplata unui sezon aproape perfect şi reprezintă şansa de a se duela cu “granzii” din prima ligă. Vom vedea dacă “alb-verzii” vor reuşi să impresioneze şi în primul eşalon cu ţesătura lor de pase.

Trans Oşanu a încheiat sezonul pe locul III. Ne-am fi aşteptat ca gruparea condusă de Ioan Antal să fie mult mai solidă, dar cele zece eşecuri suferite au îndepărtat-o mult de primele două locuri. Anul trecut, Trans Oşanu şi-a câştigat dreptul de a evolua în Liga I însă nu l-a utilizat, iar la fel se pare că se va îbtâmpla şi anul acesta. Noi ne-am dori, însă, ca fiecare echipă care se clasează pe un loc promovabil să încerce la un nivel superior pentru că balonul e rotund, iar în fotbal şi minifotbal se poate întâmpla orice. In fine, ultimul bilet pentru Liga I a revenit celor de la FC Zalău.

Anul trecut, elevii lui Dan Lucaciu făceau legea în cel de-al treilea eşalon, dar acum au întâmpinat mari probleme, chiar dacă pe teren a apărut şi antrenorul lor. Cavalerii avea şi ea şanse de a intra în careul de aşi, însă nu avea rost să forţeze, deoarece echipa arbitrilor nu are drept de promovare. Poate tocmai acesta a fost motivul pentru care nu a mai repetat parcursul de anul trecut, când a cucerit locul I.

AS Creaca Jac îşi dorea să parafeze o nouă promovare, după cea de anul trecut, când a “zburdat” în Liga a III-a. Până la urmă, echipa condusă de Samir Sabău a ratat promovarea “la mustaţă”, însă aşteaptă o oportunitate după susţinerea meciurilor de baraj. Totuşi, reprezentanta comunei Creaca se poate lăuda cu titlul de golgeter al Ligii a II-a, obţinut de Vasile Nuţiu (foto), nimeni altul decât fostul component al echipelor Armătura Zalău şi Minerul Sărmăşag.

“Pofta vine mâncând”, cam aceasta a fost deviza după care s-a orientat Dodecor Cehu Silvaniei. Iniţial, militarii îşi doreau să termine acest sezon cât mai sus în clasament, iar de la anul să ţintească un eventual salt în prima ligă. Insă, la un moment dat, gruparea din Cehu Silvaniei cocheta cu poziţiile care ofereau această oportunitate. Câteva rezultate nefaste au scos-o din cursa pentru primele poziţii, dar are o şansă de a-şi împlini visul, în urma meciurilor de baraj, susţinute după finalul sezonului.

Warriors era şi ea în cărţile promovării, dar s-a pierdut pe drum, după ce a impresionat în Cupa României. Insă din acel moment echipa a suferit câteva modificări, cea mai marcantă fiind la nivelul porţii, Medan Cozac preferând să plece la Cavalerii. "n aceste condiţii, “războinicii” au suferit în apărare, lucru ce i-a costat şi în clasament, unde au ajuns pe un modest loc VIII, după ce etape bune au fost în “careul de aşi”.

O altă grupare valoroasă a Ligii a II-a, care nu are drept de promovare este Autoland Hosu Kyrattack. Cu un joc legat şi direct pe poartă, echipa lui Hosu Ioan a făcut furori anul trecut în penultimul eşalon al Campionatului Judeţean, dar la acest nivel s-a lovit de multe obstacole, mărturie în acest sens stând cele 13 înfrângeri suferite.

Scorpionii Diesel Club a împărtăşit soarta celor de la Kyrattack. La un moment dat se părea că “scorpionii” nu vor întâmpina prea mari probleme şi se vor apropia de Liga I, dar au clacat pe final, tocmai când aveau nevoie de mai multă lucididate. Tiberiu Covaci şi compania vor mai poposi un sezon în Liga a II-a, dar poate că experienţa dobândită aici îi va ajuta, iar din sezonul viitor i-am putea vedea chiar pe prima scenă, sigur, aceasta doar dacă se vor întări.

Printr-o perioadă de frământări a trecut şi Băile Boghiş, până a ajunge la formula din finalul campionatului. Dar seriozitatea de care au dat dovadă le-a adus nu mai puţin de 50 de puncte în această stagiune, mai exact zece în urma ultimul loc care asigură promovarea şi 19 înaintea primei poziţii de sub linie. Lucrurile ar fi fost mai bune pentru gruparea condusă de Ioan Fizeşan, dar neşansa i-a privat în câteva meciuri de rezultate pozitive, deşi aveau jocul în mână.

Vladis Real Crişeni s-a concentrat doar pe Campionatul Judeţean de minifotbal, după ce s-a retras din Liga a IV-a de fotbal. Acest lucru s-a oglindit prin rezultate, prin joc şi atitudine. Punctul nevralgic al echipei rămâne defensiva, acolo unde, chiar dacă l-am regăsit pe Călin Morar, revenit după o perioadă petrecută la Trans Oşanu. Cu câteva plombe, gruparea lui Marin Dobocan poate emite pretenţii pentru poziţiile fruntaşe, un lucru care i-ar fi la îndemână, mai ales că în Crişeni sunt atâţia şi atâţia tineri pasionaţi de sportul rege. Retragerea echipei din Zimbor a făcut loc unei alte formaţii din acel areal, este vorba despre Vulturii Hida. Şi Hida este o comună rămasă fără fotbal la nivel judeţean, poate tocmai de aceea s-a luat decizia înfiinţării uneia de minifotbal.

Cehu Silvaniei a revenit puternic în fotbal şi minifotbal. După un an în care nu a fost reprezentată în nicio competiţie fotbalistică, iată că sportul rege din această localitate a prins viaţă din nou. Silvania şi-a reluat locul în Liga a IV-a judeţeană, iar sinteticul sălăjean contabilizează două grupări. Colega celor de la Dodecor este TLH Cehu Silvaniei, o echipă tânără, dar dornică de afirmare. Eforturile ei au fost răsplătite, în ciuda lipsei de experienţă, iar în sezonul viitor o vom vedea tot în Liga a II-a.

Faţă de prima parte a sezonului, APIA a înregistrat un progres, deoarece a reuşit să părăsească ultima poziţie a clasamentului. Chiar dacă a forţat “salvarea” de la retrogradare, echipa condusă de Nicolae Brisc nu a fost capabilă să-şi îndeplinească obiectivul, oprindu-se la şapte puncte în spatele celor de la TLH.

Una ditre revelaţiile returului a fost Gloria Meseşeni. Cu toate că era condamnată la retrogradare, echipa condusă de Viorel Filip a făcut o figură frumoasă, dând speranţe susţinătorilor ei că pe viitor poate să evite poziţiile din subsolul clasamentului. In cazul în care va continua ca şi în returul campionatului care tocmai s-a încheiat, mai mult ca sigur Gloria va reveni pe cea de-a doua scenă a minifotbalului sălăjean. Noi sperăm la şi mai mult din partea grupării din Meseşeni, pentru că a rămas singura echipă ce reprezintă comuna într-o competiţie oficială.

Pe măsură ce echipele jandarmilor din prima ligă s-au întărit, cele din eşaloanele inferioare au avut de suferit. Intr-o astfel de situaţie a fost şi Mobil Team, care s-a clasat pe penultimul loc. Cu doar şapte victorii la activ, le era greu jandarmilor să spere la mai mult. Dacă e să facem o comparaţie cu anii trecuţi, parcă interesul lor pentru acest fenomen a mai scăzut în intensitate, probabil astfel se explică contraperformanţa din acest sezon.

Pe ultimul loc regăsim Largiana Românaşi. Incă de la înscrierea în campionat, echipa a avut o situaţie delicată, mai ales că a moştenit puţine puncte. Sigur, jucătorii s-au străduit, dar nu au putut să-şi depăşească condiţia, terminând pe ultimul loc, cu doar 14 puncte. Vom vedea dacă lucrurile se vor schimba în ediţia 2010 – 2011 a Campionatului Judeţean de minifotbal, iar Largiana Românaşi va reveni sau nu în Liga a II-a. Mult succes tuturor!

151 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA a II-a