Connect with us

BOX

Ioan Popa, antrenor coordonator la Centrul Naţional Olimpic pentru Tineret de la Satu Mare


Maestrul Ioan Popa se ocupă de pregătirea a zece sportivi la Centrul Olimpic din judeţul vecin, printre care se află şi doi sălăjeni, Paul Magdaş şi Adrian Rus. Timp de o lună de zile s-au pregătit pugiliştii sub comanda lui Ioan Popa, timp în care au participat la două competiţii


În România, în ceea ce priveşte boxul, existau până nu demult două Centre Olimpice de pregătire la Brăila şi la Bacău.

Ei bine, s-a înfiinţat un Centru Olimpic Naţional şi la Satu Mare. Antrenorul coordonator al Centrului din judeţul vecin este nimeni altul decât Ioan Popa – fostul antrenor de la CSM Zalău.

În perioada 20 noiembrie – 20 decembrie, antrenorul sălăjean se ocupă de pregătirea a 10 sportivi, printre care se află şi doi sălăjeni. Este vorba despre Paul Magdaş (+91 kg) şi Adrian Rus (75 kg).

Antrenamentele s-au desfăşurat la Tabere, o locaţie ce aparţine DJST Satu Mare şi unde sportivii au beneficiat de cele mai bune condiţii de pregătire.

În această perioadă a cantonamentului, sportivii pregătiţi de Ioan Popa au participat şi la două competiţii, dintre care una internaţională. Este vorba despre “Gongul Bihorului”.

În cadrul competiţiei din Oradea, Paul Magdaş a reuşit să învingă un sportiv din Ungaria, în timp ce Adi Rus a trecut de un pugilist din Arad. Alin Onofrei, Laurenţiu Benea, Csiszer Mark au câştigat şi ei la Oradea, în timp ce singurul care a pierdut a fost Cristian Dobrică.

Recent, pugiliştii de la CNOPT Satu Mare au participat la “Centura Moşului”, competiţie ce a avut loc la Arad.

La acest concurs, doar patru elevi de-ai lui Ioan Popa au avut adversari, după ce pugilistul cu care trebuia să se lupte Paul Magdaş nu s-a mai prezentat. Alin Onofrei, Csiszer Mark şi Laurenţiu Benea au câştigat, în timp ce Dobrică a pierdut din nou, împotriva aceluiaşi adversar care l-a învins şi la Oradea.

Până în 20 decembrie s-au pregătit sportivii sub comanda lui Ioan Popa la Satu Mare, după care cantonamentul se va întrerupe, urmând a fi reluat în cursul anului viitor.

“Se va întrerupe acest cantonament şi va reîncepe anul viitor, nu se ştie exact data. Noi aici pregătim sportivii pentru Olimpiada din 2024. Luăm sportivi cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, ca la Olimpiadă să aibă 27 de ani şi să fie în cea mai bună formă. Unul dintre motivele pentru care acest cantonament se desfăşoară la Satu Mare este faptul că suntem aproape de graniţă şi putem oricând să facem pregătire cu un club puternic din Ungaria”, ne-a declarat Ioan Popa.

Să spunem că Paul Magdaş s-a întors acasă cu o zi mai repede, având în vedere că în 19 decembrie a avut loc Gala “Laureaţii anului sportiv 2019 în judeţul Sălaj”, acolo unde Magdaş a fost premiat de DJST Sălaj, el fiind pe locul 2 în topul celor mai buni sportivi din Sălaj în anul 2019.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de luni, 30 decembrie. 

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in BOX