Connect with us

ARTE MARTIALE

FOTO. CS Dani San Zalău şi-a premiat sportivii


Clubul condus de către sensei Dan Lucian Chiş a premiat sportivii clubului pentru rezultatele obţinute în acest an


Clubul Sportiv Dani San Zalău este unul dintre cluburile de karate care reprezintă judeţul la cele mai importante competiţii de arte marţiale şi o face cu succes de mai bine de un deceniu.

În ultimii ani, clubul condus de către Dan Lucian Chiş a organizat o festivitate de premiere în cadrul căreia sportivii clubului au fost răsplătiţi pentru performanţele din cursul anului.

Şi în acest final de an, CS Dani San a organizat un astfel de eveniment, iar karateka de la clubul zălăuan au fost premiaţi, indiferent de rezultatele pe care le-au obţinut în acest an la competiţii.

“Şi anul acesta, Clubul Dani San Karate a încercat să aducă un zâmbet pe faţa sportivilor săi, premiindu-i pe toţi, indiferent de nivelul atins”, a spus Dan Chiş.

Evenimentul a fost organizat şi cu sprijinul părinţilor mărinimoşi, care s-au implicat în susţinerea activităţii clubului.

“Am reuşit ca şi anul acesta să pot oferit mai mult decât o diplomă şi după caz, o strângere de mână sau o mângâiere pe umăr în semn de apreciere. Performanţa înseamnă mult mai mult. Vă transmit şi aici felicitările mele şi… mergem mai departe. CS Dani San Zalău – disciplină, caracter, educaţie”, a încheiat Dan Chiş.

În acest an, clubul zălăuan, prin sportivii săi, a reuşit performanţe deosebite, atât la competiţiile interne, cât şi la cele internaţionale. Astfel, zeci de medalii au strâns elevii lui Dan Chiş la Campionatele Naţionale, Europene şi Mondiale.

Mai multe detalii, în ziarul Sportul Sălăjean de luni, 30 decembrie.

Sursa foto: facebook Dan Chiş

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ARTE MARTIALE