Connect with us

HANDBAL

Cupa Consiliului Judeţean Sălaj îşi desfăşoară ediţia a XIV-a. Acţiuni caritabile pe parcursul turneului!


Turneul are loc vineri şi sâmbătă, iar alături de HC Zalău vor mai fi prezente SCM Craiova, Dunărea Brăila şi CSM Slatina  


HC Zalău se află în plină pregătire pentru a doua parte a sezonului, care se va relua în primele zile din 2020. Până atunci, formaţia zălăuană mai are de disputat o serie de meciuri amicale.

După ce luni şi marţi a jucat în Ungaria, cu Kisvarda, HC Zalău se pregăteşte acum de Cupa Consiliului Judeţean, turneu ajuns la ediţia a XIV-a, care va avea loc vineri şi sâmbătă, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici” din Zalău.

Pentru acest turneu, HC Zalău a invitat echipe cu care se află în relaţii bune, astfel că sub Meseş vor fi prezente SCM Craiova, CSM Slatina şi Dunărea Brăila.

Cu primele două grupări, formaţia zălăuană s-a duelat şi la turneul de la Slatina, competiţie pe care HC Zalău a câştigat-o cu două victorii şi o remiză.

Cupa Consiliului Judeţean va debuta vineri, de la ora 10.00, cu jocul dintre HC Zalău şi SCM Craiova. Tot vineri, de la ora 19.15, formaţia zălăuană va întâlni Dunărea Brăila, urmând ca ultimul meci din cadrul acestui turneu să îl joace sâmbătă, de la ora 11.45 cu CSM Slatina.

La acest turneu sunt aşteptaţi cât mai mulţi iubitori ai handbalului, iar clubul a pregătit o acţiune de strângere a jucăriilor de pluş, care vor fi donate pentru copii. Astfel, spectatorii sunt aşteptaţi la sală cu astfel de jucării, care înaintea meciurilor pot fi aruncate pe teren.

De altfel şi suporterii au pus la cale o acţiune de caritate, iar la intrarea în sală vor fi amplasate cutii, unde se vor putea dona haine, jucătorii, rechizite, chiar şi alimente, care vor urma să fie donate unor familii nevoiaşe din Sălaj.

Programul Cupei Consiliului Judeţean: 

Vineri, 20 decembrie 2019

ora 10.00: HC Zalău – SCM Craiova

ora 11.45: CSM Slatina – Dunărea Brăila

ora 17.30: SCM Craiova – CSM Slatina

ora 19.15: Dunărea Brăila – HC Zalău

Sâmbătă, 21 decembrie 2019

ora 10.00: Dunărea Brăila – SCM Craiova

ora 11.45: HC Zalău – CSM Slatina

Ora 13.15: Festivitatea de premiere

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL