Connect with us

DIVIZIA A1

Laurenţiu Lică: “Arcada Galaţi, Volei Municipal Zalău şi Dinamo Bucureşti sunt favorite la medalii”


După eşecul de la Zalău, valorosul voleibalist de la SCMU Craiova consideră că primele trei clasate în acest moment în Divizia A1 sunt şi formaţiile care sunt favorite la medalii. Asta nu înseamnă că oltenii nu îşi vor juca şansa până la capăt deoarece nimic nu este jucat


O dispută foarte încinsă a fost între Volei Municipal Zalău şi SCMU Craiova, ca de fiecare dată când cele două combatante s-au aflat faţă în faţă. A fost un adevărat duel pe teren, în urma căruia echipa din Zalău a ieşit câştigătoare, deşi oltenii au condus cu 1 – 0 şi 2 – 1 la seturi.

Un moment important a avut loc în setul 4. În acest set, SCMU Craiova a condus permanent, iar zălăuanii au condus pentru prima dată cu 9 – 8, după ce craiovenii au ratat două şanse de a se desprinde. A urmat un joc foarte bun al Zalăului care s-a desprins pe tabelă şi avea să câştige atât al patrulea parţial, cât şi tie-break-ul.

Laurenţiu Lică duce în continuare greul la Craiova şi a fost şi de această dată cel mai valoros jucător al oltenilor, dar şi al partidei, cu cele 25 de puncte reuşite.

Valorosul voleibalist consideră că momentul psihologic al partidei a fost cel din setul 4, iar în lupta pentru medalii, favorite sunt primele trei clasate din acest moment, Arcada Galaţi, Dinamo Bucureşti şi Volei Municipal Zalău.

„Cred că la începutul setului 4 a fost un moment în care noi nu am reuşit să punem pe tranziţie două mingi recuperate. Cred că acolo a fost momentul psihologic pe care nu l-am fructificat şi bineînţeles că Zalăul este o echipă cu jucători foarte buni şi au speculat acest moment, iar nouă nu ne-a mai ieşit nimic după aceea şi am pierdut o posibilitate de a câştiga chiar trei puncte. În tie-break dacă eşti la minim 2 – 3 puncte în spate, eşti terminat. Adică, la o echipă care se respectă foarte rar se întâmplă să piardă acest avantaj. Aşa s-a întâmplat şi astăzi, cu toate că am avut o zvâgnire pe finalul setului, nu am mai reuşit să fructificăm. Aşa că felicit echipa câştigătoare pentru că au jucat mai bine ca noi. Eu cred că echipele care nu sunt implicate în lupta pentru medalie vor avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru titlu. Cred că Dejul a arătat la Craiova acest lucru şi cred că şi Buzăul poate încurca multe echipe. Însă, din punctul meu de vedere, Galaţi, Zalău şi Dinamo vor avea prima şansă la medalii. Ne luptăm şi noi şi ne dorim foarte mult să fim în primele trei, dar cele trei pleacă cu prima şansă”, a declarat Laurenţiu Lică.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1