Connect with us

DIVIZIA A1

Cristian Bartha, după derby-ul cu SCMU Craiova: “Îmi pare rău că am pierdut un punct acasă”


Voleibalistul celor de la Volei Municipal Zalău s-a arătat supărat că zălăuanii nu au câştigat cele trei puncte, însă, până la urmă este important că sălăjenii au reuşit să câştige şi au un moral bun înainte returului cu Gentofte de miercuri


Duminică seara, în Sala Sporturilor din Zalău a avut loc derby-ul dintre Volei Municipal Zalău şi SCMU Craiova. Partida a fost câştigată de zălăuani în cinci seturi.

Unul dintre cei mai buni jucători ai Zalăului în acest joc a fost Cristian Bartha. Pe serviciul acestuia, la 9 – 9 în tie-break, Volei Municipal s-a distanţat decisiv.

Totuşi, este o victorie de două puncte, iar în urma acestui rezultat, echipa pregătită de Bogdan Tănase este la patru puncte în spatele liderului Arcada Galaţi şi are cu trei puncte mai puţin decât Dinamo Bucureşti, echipă aflată pe locul 2.

„Din păcate avem un joc cu urcuşuri şi coborâşuri şi asta a influenţat şi rezultatul. Din cauza asta am pierdut şi cele două seturi. Îmi pare rău că am pierdut un punct acasă, dar totuşi, trebuie să gândim pozitiv şi victoriile aduc victorii. După părerea mea este un campionat cu foarte puţine echipe, din păcate, dar cred că dacă nu suntem destul de atenţi, putem pierde seturi, puncte, meciuri, la fel cum a păţit şi Craiova cu Dejul. Fiecare meci trebuie să-l jucăm serios şi să nu subestimăm niciun adversar”, ne-a declarat Cristian Bartha.

Pentru Volei Municipal Zalău urmează returul cu Gentofte din Cupa Challenge. În tur, danezii au câştigat cu 3 – 2.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1