Connect with us

Ştiri din Sălaj

FOTO. Nouă primari din Sălaj, deputaţi europeni pentru două zile


La invitaţia europarlamentarului Cristian Terheş, o delegaţie de oameni politici din Sălaj în care s-au aflat nu mai puţin de nouă primari, dar şi fostul prefect al judeţului, au vizitat Parlamentul European de la Bruxelles


În plan politic, judeţul Sălaj se poate lăuda şi cu faptul că are nu mai puţin de patru europarlamentari! Este vorba de Corina Creţu (originară din Traniş – comuna Năpradea) – membră a partidului PRO România, Daniel Buda (Românaşi) – PNL, Dacian Cioloş (Pericei) – PLUS şi Cristian Terheş (Fizeş – comuna Sîg).

Cu ajutorul acestor deputaţi europeni, în acest an, mai mulţi sălăjeni au putut vizita Parlamentul European de la Bruxelles. Doar Cristian Terheş a primit deja două delegaţii.

“Ca europarlamentari avem posibilitatea de a aduce un număr de vizitatori pe an în Parlamentul European, pentru a-i ajuta să cunoască direct instituţiile europene. Am promis în campanie că voi aduce un grup din Sălaj în vizită. Pe durata întregului mandat voi aduce în vizită la Bruxelles mai multe persoane din tot spectrul social, pentru a le facilita cât mai multora interacţiunea directă cu instituţiile europene”, spunea europarlamentarul Cristian Terheş, cel care a trăit peste 16 ani în SUA, dar care acum  este membru plin al Comisiei de transport şi petiţii, precum şi membru supleant în Comisia LIBE. Totodatul, sălăjeanul nostru mai este membru plin al delegaţiei cu Moldova şi Euronest şi membru supleant în delegaţia cu Turcia şi Georgia.

Aşadar, Cristian Terheş s-a ţinut de promisiune, astfel că la începutul lunii octombrie un grup de 30 de sălăjeni au vizitat Parlamentul, dar şi capitala Belgiei.

În zilele trecute, o altă delegaţie alcătuită din persoane din județul nostru, dar și din județul Maramureș (n. r. 11 primari din judeţul vecin), a fost prezentă în cea mai importantă instituţie din Uniunea Europeană.

Printre invitaţi, de data aceasta s-au aflat Florin Florian – fostul prefect al Sălajului, dar şi nouă primari de Sălaj, este vorba de Dan Ghiurco (Jibou), Eugen Sorin Maxim (comuna Bănişor), Isaia Maghiar (Bălan), Leontin Chiş (Chieşd), Nicolae Albert (Fildu de Jos), Florian Sur (Horoatu Crasnei), Dorel Man (Letca), Bogdan Bercean (Meseşenii de Jos) şi Cristian Oros (Treznea).

Acest tip de vizită la Bruxelles are ca scop familiarizarea invitaţilor cu Parlamentul European, procesul legislativ european şi atmosfera din capitala Uniunii Europene.

La finalul celor două zile pline de acţiuni interesante, sălăjenii s-au declarat impresionaţi.

Ne aflăm la finalul unei vizite informale foarte rodnice la Parlamentul European, organizată de domnul europarlamentar Chris Terheş. Au fost, pe parcursul zilei, două întâlniri de lucru cu domnul europarlamentar Chris Terheş şi o vizită în sala de plen a PE. Am aflat lucruri interesante despre funcţionarea PE, în comisiile de specialitate şi în plen, despre organizarea şi structura politică a PE.

Eugen Sorin Maxim, primarul comunei Bănişor

 

Amănunte pe acest subiect puteţi vedea şi în suplimentul Ştiri din Sălaj, care a apărut miercuri, 11 decembrie, împreună cu ziarul Sportul Sălăjean.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj