Connect with us

FOTBAL

Vlad Morar: “Am fost cel mai bun marcator din istoria echipei Panetolikos”


În cei doi ani jucaţi în Grecia, fotbalistul a reuşit să îşi pună amprenta pe jocul celor de la Panetolikos, de care s-a despărţit recent. Sălăjeanul negociează acum cu alte formaţii din Germania, Franţa şi Rusia, dar nici pista Grecia nu a fost abandonată


Doi ani şi două luni a stat Vlad Morar în Grecia, la Panetolikos, o formaţie de primă ligă, unde a avut momente foarte bune, dar şi mai puţin bune. Sălăjeanul a avut un prim sezon excelent, marcând nouă goluri în campionat şi alte reuşite importante în Cupa Greciei, după care în stagiunea 2018 – 2019 a reuşit doar şase goluri, asta şi din cauza unei accidentări, care l-a ţinut departe de gazon o perioadă de timp.

În turul acestui campionat, jucătorul originar din Crişeni a prins doar şapte partide şi a marcat un singur gol, cel cu OFI Creta. Nici formaţia sa nu se poate lăuda în acest campionat cu prestaţii prea bune, astfel că Panetolikos se află în acest moment pe un modest loc 14.

Recent, Vlad Morar şi conducerea clubului elen au avut mai multe discuţii, în urma cărora cele două părţi s-au despărţit pe cale amiabilă. Astfel, contractul lui Morar cu Panetolikos GFS a fost reziliat de comun acord, iar jucătorul a devenit liber. “Îi mulţumim pentru contribuţia adusă echipei noastre şi îi dorim bine în cariera sa fotbalistică”, au spus reprezentanţii clubului elen.

În Superliga din Grecia, Morar a reuşit să marcheze 16 goluri în perioada septembrie 2017 – octombrie 2019 şi consideră că a avut o perioadă bună, în care ar fi marcat mai multe goluri dacă nu avea probleme cu accidentările.

“A fost o perioadă bună, mai ales în primul sezon. Din păcate am avut şi două accidentări, fapt pentru care nu am putut evolua în 10 partide, în ultimii doi ani. Cei de la echipă au fost mulţumiţi de mine,  mai ales că în doi ani şi două luni cât am fost la Panetolikos am fost cel mai bun marcator din istoria acestei echipe. Am considerat că este mai bine să ne despărţim”, ne-a declarat Vlad Morar.

Sălăjeanul nu duce lipsă de oferte şi în câteva săptămâni va decide în ce campionat va evolua din 2020.

“Am multe oferte, dar o decizie voi lua până după sărbători. Sunt şanse foarte mici să revin în România şi îmi doresc să ajung tot într-un campionat din străinătate. Ar fi o variantă să joc la o altă echipă din Grecia, dar mai am oferte din Germania, Franţa şi Rusia”, a declarat Vlşad Morar pentru Sportul Sălăjean.

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. ion

    11 December 2019 at 10:01

    a marcat si la lavinia, fosta baican, si cu siguranta ar incerca din nou

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL