Connect with us

FOTBAL

Măcar aici: Silvania Cehu Silvaniei, pe primul loc la juniori C


Dacă în Liga a IV-a de seniori şi juniori, Silvania este o grupare modestă care s-a remarcat în acest tur prin neprezentarea la unele jocuri, la juniori C, echipa din Cehu Silvaniei are un parcurs lăudabil şi a terminat turul în fotoliul de lider, cu maxim de puncte!


Silvania Cehu Silvaniei a fost marea deziluzie în Liga a IV-a, atât la seniori, cât şi la juniori. Deşi anul trecut, Dan Lucaciu a mers antrenor la Silvania, împreună cu o “armată” de jucători de la Buciumi, în acest campionat, gruparea din Cehu Silvaniei s-a trezit cu un lot subţire.

Au fost jocuri când antrenorul abia a putut strânge 11 jucători, dar au fost şi cazuri mai delicate, cum a fost la partida de la Jibou când Cehu a  rămas în doar 7 jucători şi arbitrul a fluierat finalul partidei. Mult mai grav a fost în ultima etapă din acest an, când Silvania nu s-a prezentat la Bocşa, din cauza lipsei de efectiv.

Ca urmare, echipa de seniori a primit o amendă de 800 de lei de la AJF, însă la meciul de la Bocşa nu s-au prezentat nici juniorii, fapt pentru care Comisia de Disciplină a dictat o altă amendă de 600 lei.

Dacă seniorii sunt pe locul 9, cu doar trei victorii, juniorii din Liga a IV-a o duc şi mai rău şi sunt pe ultimul loc. Este clar că organizarea lasă de dorit la gruparea  condusă de vicepreşedintele AJF Sălaj, Horaţiu Bogar, dar până la urmă, Silvania se poate lăuda cu ceva după turul de campiont.

Este vorba de grupa de juniori C, care a făcut un tur excelent şi l-a încheiat în fotoliul de lider, cu maxim de puncte.

Chiar dacă în ultimele săptămâni a avut de disputat mai multe jocuri, tinerii jucători ai Silvaniei s-au mobilizat exemplar şi au obţinut victorii importante.

După ce joi au reuşit să câştige cu 5 – 4 restanţa cu SCM Zalău, sâmbătă, formaţia din Cehu Silvaniei s-a impus cu 2 – 0  şi în deplasarea de la Barcău Nuşfalău.

La final de tur, Silvania are 5 puncte avans faţă de SCM Zalău şi Rapid Jibou, celelalte formaţii de pe podium.

Mai multe pe acest subiect, îne diţia ziarului Sportul Sălăjeand e miercuri, 4 decembrie.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL