Connect with us

Ştiri din Sălaj

Sava Negrean Brudaşcu, invitată de marcă la Festivalul de colinde “O stea s-a ivit” de la Năpradea


Evenimentul a devenit o tradiţie, iar duminică cu începere de la ora 14.00 îşi va consuma ediţia a X-a. Pe lângă cunoscuta artistă, pe scena căminului cultural vor mai urca grupuri de colindători din diferite locuri, dar şi alţi invitaţi


Primăria Năpradea, Şcoala Gimnazială ”Traian Creţu” şi Parohia Năpradea organizează şi în acest an Festivalul de colinde ”O stea s-a ivit”.

Evenimentul a ajuns să fie o tradiţie în comuna condusă de Vasile Fodor, astfel că duminică îşi va consuma ediţia a X-a.

În fiecare an, organizatorii au invitat artişti de marcă şi la fel s-a întâmplat şi la ediţia aniversară din acest an, când pe scena căminului cultural din Năpradea va putea fi văzută şi ascultată cunoscuta artistă Sava Negrean Brudaşcu.

Organizatorii vin şi cu alte surprize pentru locuitori, iar la ediţia a X-a vor mai fi prezenţi Angela Buciu, Sergiu Chirilă, Florin Sâmpelean, Marius Sâmpelean, Marinel Petreuş, elevi al Liceului de Artă ”Ioan Sima” din Zalău, Ansamblul Cununa din Jibou, dar şi grupuri de colindători din Năpradea, Someş-Odorhei, Aluniş şi Jibou.

Se anunţă un eveniment deosebit la care sunt invitaţi cât mai mulţi locuitori ai comunei şi nu numai.

Concertul va începe de la ora 14.00, în sala mare a căminului cultural din Năpradea, iar în cadrul acestui eveniment, Primăria şi Consiliul Local va premia ”Cuplurile de Aur”, este vorba de cuplurile din comună care în anul 2019 au împlinit sau împlinesc 50 de ani de căsătorie.

”Evenimentul se organizează de 10 ani şi deja a devenit o tradiţie în comuna noastră. Ne bucurăm că putem aduce în faţa oamenilor artişti de renume şi ca în fiecare an ne aşteptăm la o prezenţă numeroasă. Cu ocazia festivalului de colinde, în fiecare an premiem cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie”, ne-a declarat primarul Vasile Fodor.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in Ştiri din Sălaj