Connect with us

CUPA ROMANIEI

Naţionala Artiştilor, o pată de culoare apărută din … tufişuri

Prezenţa Naţionalei Artiştilor la turneul final al Cupei României la minifotbal a stârnit un interes deosebit la Zalău, nu numai în rândul iubitorilor acestui sport, ci şi al oamenilor de rând, care au luat cu asalt Baza Sportivă “ONIX”, pentru a vedea cum cântăreţii sau actorii ştiu să interpreteze şi faze spectaculoase de minifotbal pe teren sintetic, nu doar diferite roluri în studio sau platouri de filmare sau melodii pe scenă. Aşteptaţi cu sufletul la gură de o mulţime de zălăuani, artiştii-fotbalişti au avut o sosire inedită la Baza Sportivă “ONIX”, pentru primul lor meci din faza grupelor. Cu doar câteva minute de ora de start, în timp ce adversarii lor deja s-au plictisit de la atâta încălzire, Aurelian Temişan şi compania şi-au făcut apariţia gata echipaţi, dintre tufişurile aflate în vecinătatea amplasamentului!? Primul care a dat ochii cu “dreptunghiul verde” a fost chiar căpitanul de echipă – Andrei Ştefănescu, colegul lui Kamara de la formaţia Alb-Negru. Cu zâmbetul pe buze, el a risipit curiozitatea spectatorilor ce-i priveau miraţi. “Am vrut să venim prin învăluire”, a exclamat acesta. "n realitate, artiştii noştri au greşit intrarea, şi au luat-o la stânga puţin mai repede, ajungând în curtea DADR. Pentru a economisi timp, ei au preferat să sară gardul şi să o ia printre tufişuri, stârnind confuzia celor prezenţi.

Adrian Enache, Dani Oţil sau Victor Yla, absenţi motivaţi

Imediat s-a observat lipsa câtorva dintre vedetele aşteptate la Zalău, iar cap de listă a fost chiar golgeterul echipei – Adrian Enache, absent din cauza faptului că era naş de cununie la o nuntă programată exact la finele săptămnii. Mai apoi, “mijlocaşul de fier” – Dani Oţil, a rămas la Bucureşti, din cauza unor dureri la picior, în timp ce actorul de culoare Victor Yla şi-a motivat absenţa prin faptul că a rămas alături de fiul său, bolnav. Chiar şi aşa, l-am remarcat rapid pe Aurelian Temişan, care, înainte de a primi bună ziua, s-a trezit cu un pix în mână şi cu o mulţime de cereri pentru autografe. L-a urmat Kamara Ghedi, cântăreţul de culoare ce vine tocmai din Guyana Franceză, şi care a evoluat în ţara sa la nivelul ligilor a II-a şi a III-a, fiind apoi recrutat o perioadă la “U” Cluj, pe timpul studiilor efectuate la Facultatea de Jurnalism! In regim de viteză au trecut apoi ceilalţi: Florin Moise – cunoscut drept DJ Moise, Mircea Brânzei, Adrian Robu, Valentin Stan şi Cristian Grigorescu, avându-l drept conducător de echipă pe Mihail Lazăr – unul dintre membrii fondatori ai Naţionalei Artiştilor.

 Prima adversară a lui Temişan şi compania a fost Terramold Iaşi, o echipă despre care se ştia prin Sălaj că a învins marea echipă a celor de la Macrogroup, la turneul final al Campionatului Naţional. Poate că ne aşteptam la un galop de sănătate a moldovenilor, însă nu a fost deloc aşa. Naţionala Artiştilor şi-a respectat blazonul şi a ţinut să arate că ştie şi cu mingea. Avându-l pe Aurelian Temişan între buturi şi pe Kamara în rol de libero, formaţia vedetă a turneului a început să pună pericol la poarta adversă, marcând de două ori până la pauză, în aplauzele spectatorilor, care au devenit rapid fanii lor. Probabil că şi condiţia fizică şi-a pus amprenta asupra jocului lor, astfel că Terramold a egalat în repriza secundă şi a trimis meciul la loteria loviturilor de departajare. Încurajat în mod repetat de pe margine cu apelativul “Temi”, portarul Aurelian Temişan a încercat din răsputeri să se opună “ghiulelelor” moldave şi chiar a reuşit să pareze una, dar omologul său din poarta Iaşiului a parat două, aducând victoria alor săi. Seara, pentru artişti urma o dispută care a trezit sălăjenilor şi mai multe sentimente, deoarece adversara lor era nimeni alta decât Sportul Sălăjean – echipa ce reprezintă judeţul nostru. Aflând despre isprava făcută de ai noştri în meciul de dimineaţa (n.r. 6 – 0 cu Bavost Buzău), artiştii s-au făcut mici, mici, intrând spăşiţi pe teren. “Aveţi grijă, să nu daţi multe, cum aţi procedat cu ăia din Buzău!”, a avertizat Aurelian Temişan, care a primit o replică promptă de la unul dintre jucătorii Sportului. “Dacă vii şi cânţi la mine la nuntă, te iert de câteva goluri”, i-a transmis acesta, după care s-a organizat ad-hoc o şedinţă foto, în care jucătorii celor două echipe s-au intercalat pentru poza de grup. Meciul a început în nota de dominare a celor de la Sportul Sălăjean, care au şi deschis rapid scorul, prin golgeterul Adrian Fărcaş. Diferenţa a crescut imediat, după o nouă reuşită a jibouanului. Imediat cum s-a slăbit ritmul, s-a observat că nu e de glumit cu artiştii, care au marcat chiar înainte de pauză, pentru ca apoi să restabilească egalitatea. Nici la contactele fizice nu s-au lăsat mai prejos, astfel că au existat unele dueluri mai bărbăteşti. În final, sălăjenii s-au impus la limită, scor 4 – 3, dar scorul nu a fost deloc pe placul renumiţilor adversari, care au invocat fel de fel de motive pentru a contesta victoria celor de la Sportul. Unii, în frunte cu Kamara, nici nu au mai vrut să facă fotografii, în ciuda solicitărilor venite de pe margine şi din teren. “Ce, ne-aţi bătut cum ne-aţi bătut, şi mai vreţi şi poze?”, a spus Kamara, iar replica sa a fost întărită rapid şi de colegul de trupă şi de echipă – Andrei Ştefănescu. Plin de fair-play, Aurelian Temişan a fost unul dintre puţinii care a recunoscut superioritatea adversarilor – majoritatea foşti fotbalişti la diviziile superioare – iar apoi, cu un calm desăvârşit, a încercat să-şi calmeze colegii şi să-i adune precum cloşca pe puişori. Surprinzător, însă, nici înainte, nici după partidă, Naţionala Artiştilor nu a intrat în vestiare, venind gata echipată, la fel ca dimineaţa, pentru ca apoi să plece la duşuri direct la hotel!?

Aurelian Temişan, luat la “tir” de la 7m

Cu doar un punct după primele două partide, Temişan şi compania aveau nevoie de un succes în partida de sâmbătă dimineaţa, pentru a spera la o calificare în fazele superioare. Misiunea a fost, însă, una foarte dificilă, în ciuda faptului că adversara  – Bavost Buzău – fusese ciuca bătăilor în partidele precedente, încasând 11 goluri în două meciuri. Până la urmă, victoria a venit în urma unei lovituri de penalitate, iar pentru asta merită un bilet gratuit la concertele cântăreţilor şi brigada de arbitri. A fost exact golul de care aveau nevoie artiştii, ca să ajungă în optimi. Spre lauda lor, în fazele eliminatorii s-au luptat de la egal cu Ştiinţa Galaţi, considerată de mulţi drept una dintre candidatele la câştigarea trofeului. La finele timpului regulamentar, scorul era egal, 1 – 1, iar departajarea s-a făcut după executarea loviturilor de pe punctul cu var, acolo unde şansa a fost de partea adversarei, şi de această dată. Prin urmare, tocmai asistaserăm la ultima reprezentaţie a artiştilor în turneul de la Zalău. În aplauzele publicului, care între timp a devenit un fan al Naţionalei Artiştilor, Aurelian Temişan şi colegii săi au părăsit Baza Sportivă “ONIX”, acolo unde vor fi aşteptaţi întodeauna cu braţele deschise. De altfel, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Minifotbal ne-a declarat că, pentru a creşte şi mai mult spectaculozitatea competiţiilor, există posibilitatea ca Naţionala Artiştilor să fie invitată şi la următoarele turnee finale. “Naţionala Artiştilor a fost o prezenţpă foarte plăcută la turneul de la Zalău. Deşi mulţi nu ar fi crezut, ei au format o echipă tehnică, plină de surprize, care a etalat un fotbal bun, componenţii ei demonstrând că nu se privep doar la muzică. Sunbt şi artişti, dar şi fotbalişti, iar prezenţa lor a reprezentat o pată de culoare”, ne-a declarat Răzvan Burleanu

 

 

 

147 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPA ROMANIEI