Connect with us

FOTBAL

SCM Zalău se mai desparte de cel puţin cinci jucători!


După ce la Beniamin Lazăr, Vlad Marin, Varga Markusz și Denis Laza s-a renuțat încă din timpul turului, conducerea vrea să mai pună pe liber încă cel puțin cinci jucători, pentru ca în locul lor să fie aduși jucători cu experiență care să ajute echipa la îndeplinirea obiectivului


Înainte de startul sezonului, SCM Zalău şi-a format un lot pe grabă, astfel că antrenorii au avut la dispoziţie puţini jucători cu experienţă la acest nivel. De unii dintre jucători, conducerea s-a lămurit pe parcursul turului, iar lista plecărilor a fost deschisă de Beniamin Lazăr, Vlad Marin, Varga Markusz şi Denis Laza. Primul nici nu a apucat să joace în partidele oficiale pentru gruparea de sub Meseş din cauza unor probleme cu actele, în timp ce Vlad Marin, Varga Markusz şi Denis Laza au prins minute puţine.

Zalăul vrea să aducă în iarnă cinci-şase jucători de valoare 

Pentru retur, echipa antrenată de Marius Paşca vrea să îşi formeze un lot cu care să îşi poată îndeplini obiectivul care este salvarea de la retrogradare, astfel că urmează să fie aduşi jucători cu experienţă. Automat vor mai pleca şi alţi fotbalişti din lot, care au fost evaluaţi de antrenori şi nu pot face faţă cerinţelor Ligii a III-a.

“Noi vrem să aducem jucători care să ne ajute să ieşim din zona ruşinoasă. Ne dorim să aducem 5 – 6 jucători de valoare, iar în aceste condiţii, ne vom despărţi şi noi de cel puţin cinci jucători care nu s-au adaptat cerinţelor Ligii a III-a şi nu se pliază pe ce ne dorim noi. Noi deja suntem în căutări şi discutăm cu cei pe care dorim să îi transferăm la echipă”, ne-a declarat Marius Paşca.

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL