Connect with us

FOTBAL

Fluier final în fotbalul “mic” din Sălaj


Restanţa dintre Someşul Someş Odorhei şi AS Cosniciu a fost ultimul joc ce s-a desfăşurat în acest an


Fotbalul sălăjean a intrat în pauza de iarnă după disputarea primelor două etape din retur. Iniţial a fost programat şi runda a treia, care trebuia să aibă loc pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, dar această rundă a fost amânată pentru luna martie, în urma Comitetului Executiv  al AJF Sălaj, întrunit săptămâna trecută.

“Datorită faptului că se anunţă înrăutăţirea condiţiilor meteo, şi ţinând cont şi  de numărul mare de solicitări venite de la echipe, campionatul se întrerupe, urmând să se reia în martie”, a fost comunicatul emis joia trecută de AJF Sălaj.

În etapa a III-a din retur urma să aibă loc derby-ul dintre Dumbrava Gîlgău şi Rapid Jibou, dar acest meci va avea loc doar în primăvară. Cei de la Dumbrava s-au arătat nemulţumiţi, având în vedere că s-au pregătiti pe degeaba în ultimele săptămâni şi au aflat abia joi că etapa nu se mai joacă în 2019.

Totuşi, AJF Sălaj a programat duminică partida restanţă din etapa a X-a, dintre Someşul Someş Odorhei şi AS Cosniciu. A fost un joc spectaculos, în care s-au marcat şase goluri şi în final s-a consemnat un rezultat de egaltate.

Prima repriză a aparţinut oaspeţilor care au jucat mult mai exact şi au marcat de două ori prin Alexandru Czokos. La pauză, gruparea condusă de Radu Chiorean avea 2 – 0 şi se gândea la o victorie, dar în partea secundă, Someşul a avut o altă faţă şi a revenit în joc prin reuşita lui Bogdan Rus din minutul 54.

Acelaşi  jucător a reuşit egalarea în minutul 70, iar echipa pregătită de Adrian Deac a continuat să pună probleme la poarta adversă şi trei minute mai târziu, Andrei Pop a făcut 3 – 2! AS Cosniciu a fost cu moralul la pământ, dar a găsit puterea să îşi revină şi până la urmă salvarea a venit tot de la talentatul Alexandru Czokos, cel care a făcut 3 – 3, când mai erau doar 6 minute din timpul regulamentar.

Acesta a fost şi scorul final, iar în urma acestui rezultat, Someşul termină anul pe locul  6, cu 13 puncte, în timp ce AS Cosniciu va ierna pe poziţia a şaptea, cu 12 puncte.

Program încărcat în primăvară

În vară, la şedinţa cu delegaţii a fost în discuţie ca din returul Ligii a IV-a să se dispute trei runde în acest an, dacă timpul permite. Până la urmă s-au jucat doar două etape, iar în aceste condiţii, programul din primăvară va fi mai aglomerat pentru participantele din acest eşalon.

Campionatul urmează să se încheie în primele săptămâni ale lunii iunie, când AJF Sălaj  trebuie să comunice la FRF echipa campioană, care va participa la barajul de promovare. Până atunci trebuie să se desfăşoare nu mai puţin de 15 runde. Nouă etape au mai rămas de jucat din sezonul regulat, după care primele patru clasate vor intra în play-off, cu punctele acumulate. Se va juca tur-retur, ceea ce înseamnă încă şase runde şi în play-off.

Nici grupările de la locurile 5 – 11 nu vor avea un program mai lejer, deoarece după terminarea sezonului regulat vor juca în play-out, unde vor avea loc şapte etape. Pentru Sportul Şimleu, Rapid Jibou şi Dumbrava Gîlgău, sezonul de primăvară mai înseamnă şi meciuri în Cupa României. Cele trei grupări sunt calificate în semifinale, acolo unde a mai ajuns şi Agronova Dragu, formaţie din Seria Est a Ligii a V-a.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL