Connect with us

Ştiri din Sălaj

La Şamşud a fost dezvelit bustul lui Szikszai Lajos – omul care a construit Zalăul


Sâmbătă la Şamşud, a fost inaugurată statuia lui Szikszai Lajos, vice-comite al comitatului Sălaj, om politic, “arhitectul” judeţului Sălaj şi al oraşului Zalău la sfârşitul secolului XIX


La ceremonia oficială de dezvelire a bustului Szikszai Lajos din curtea şcolii ce îi numele poartă au fost prezenţi primarul comunei Şamşud – Bántó Zoltán, liderii UDMR Sălaj, e vorba de deputatul Sereş Deneş şi Robert Szilagyi – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, dar şi Nicolae Fazakaş – viceprimar al Zalăului.

Szikszai Lajos s-a născut la data de 25 noiembrie 1825 la Şamşud şi a decedat pe 31 august 1897 la Zalău. A fost subprefect al judeţului Sălaj, luptător revoluţionar şi un apărător al libertăţii în anii 1848.

Szikszai Lajos a fost politician, membru al Adunării Naţionale, consilier regal, dar şi un mare colecţionar de artă. Totodată, a fost o figură importantă în viața politică, economică și culturală a Zalăului de la sfârşitul secolului XIX.

Szikszai Lajos – cel mai căutat avocat şi membru al Adunării Naţionale

După ce a finalizat studiile generale la Şamşud, în 1840 a devenit elev la Colegiul Reformat din Zalău, apoi a studiat dreptul Cluj în 1844 și în 1846 a studiat limba germană la Sibiu. 

În 1861 a devenit funcţionar public a fost ales judecător în districtul Dioşod. În 1862 devine avocat al familiei Wesselenyi, perioadă în care câştigă faimă la nivel naţional. În scurt timp devine cel mai căutat avocat din Zalău, iar din 1875 până în 1881 este membru al circumscripţiei de avocaţi din Zalău.

În timp ce a fost un membru  al Adunării Naționale și al Partidului Liberal, el a vorbit la ședințele publice, unde și-a afirmat din ce în ce mai mult cunoștințele și experiența sa amplă în comisii.

La 18 decembrie 1883 a fost ales în unanimitate vice-cancelar, iar în 1889 i s-a acordat titlul de consilier regal. În 1889 și în 1895 a fost reafirmat în poziția sa de sub-prefect.

Datorită lui Szikszai Lajos, Zalăul devine reşedinţă de judeţ

Datorită implicării lui Szikszai Lajos şi a argumentului său științific, Zalăul a devenit în 1876 sediul judeţului Sălaj.

În timpul carierei sale, Zalăul a înregistrat progrese mari. Atunci a fost construită piața principală a orașului, care adăpostea și palatele județului și ale curții (Primăria de astăzi). În 1893 a început construcția Spitalului Județean. Calea ferată dintre Zilah și Carei, construită în 1887, și calea ferată Zalău și Dej, construită în 1890, iar prima fabrică, fabrica de cărămidădeschisă în 1894, care a servit pentru a reînvia economia. De asemenea, el a organizat construcția unei închisori și a votat o taxă anuală de 3% pentru creșe și alte scopuri educaționale.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj