Connect with us

Ştiri din Sălaj

A depăşit o coloană de maşini şi s-a oprit într-un copac


Fapta îi aparţine unui tânăr teribilist în vârstă de 21 de ani din comuna Plopiş. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a pasagerului din dreapta faţă


Sâmbătă, 30 noiembrie a.c, la ora 15.55, pe Drumul Național 1H, în afara localității Nusfalau, s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că un tânăr de 21de ani, din comuna Plopiș, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Șimleu Silvaniei-Nușfalău, a efectuat o manevră de depășire a unei coloane de autovehicule prin încălcarea marcajului longitudinal continuu și în zona de acțiune a indicatorului “Depășirea interzisă”, moment în care a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, care circula în coloană, condus de un bărbat de 32 de ani.

După impact, tânărul a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabila și a intrat într-un copac.

Evenimentul s-a soldat cu rănirea ușoară a pasagerului de pe locul din dreapta față, în vârstă de 20 de ani, tot din comuna Plopiș.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj