Connect with us

FOTBAL

Derby-ul campionatului se dispută duminică la Şimleu Silvaniei


Sportul Şimleu şi Rapid Jibou îşi dau întâlnire pe Stadionul “Măgura” pentru al doilea duel din acest campionat între cele două aspirante la promovare. Partida contează pentru prima etapă a returului


În acest sezon, atât Rapid Jibou, cât şi Sportul Şimleu şi-au manifestat public intenţia de a câştiga campionatul şi implicit de a lupta pentru promovarea în Liga a III-a.

Cele două echipe s-au întâlnit chiar în prima etapă din campionat, atunci când jibouanii au avut câştig de cauză.

Săptămâna trecut s-a încheiat şi prima parte a campionatului, iar cele două echipe se află pe primele două locuri, fiind despărţite de doar trei puncte. Rapid Jibou este lider, având nouă victorii şi un egal în cele 11 etape din tur, în timp ce Sportul Şimleu cu opt victorii, un egal şi un eşec. Rapid are 28 de puncte, fiind urmată de Sportul Şimleu cu 25 de puncte.

O eventuală victorie a şimleuanilor ar putea relansa campionatul, în timp ce dacă jibouanii se duc la şase puncte în faţă, pare greu de crezut că mai poate rata titlul judeţean.

Rămâne de văzut, e încă prematur să vorbim despre favorite la campionat, având în vedere că în acest an, primele patru clasate se vor duela în playoff, acolo unde lucrurile se pot complica pentru cele două favorite la titlul judeţean.

Să spunem că primul episod din “mini serialul” Rapid Jibou – Sportul Şimleu s-a scurs în prima etapă a campionatului, când jibouanii au reuşit să se impună cu 3 – 1.

Duminică, de la ora 15.00, va avea loc episodul cu numărul 2, de această dată pe Stadionul “Măgura” din Şimleu Silvaniei, într-un meci ce contează pentru prima etapă din retur.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL