Connect with us

Ştiri din Sălaj

FOTO. Poliţia au smuls din ghearele proxeneţilor 34 de românce! Acţiunile au avut loc la bordelurile de la marginea Londrei


Polițiștii de combatere a criminalității organizate din România, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. și polițiști din cadrul Metropolitan Police Londra, au efectuat  în 14 noiembrie 20 de percheziții în Londra, Constanța și Bacău, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în proxenetism și spălare de bani


Activitățile au fost desfășurate concomitent în România și Marea Britanie, în cadrul unui acord de echipă comună de anchetă.

Din cercetările efectuate a reieșit că, începând cu anul 2013, membrii grupării ar fi dezvoltat o rețea de proxenetism, reușind să recruteze şi să exploateze sexual peste 60 tinere în oraşul Londra.

Gruparea infracțională ar fi fost foarte bine organizată, în sistem piramidal, iar membrii acesteia ar fi avut roluri bine determinate.

Au fost reţinute 2 autoturisme de lux şi bani, în total aproape 25.000 de euro

Astfel, liderii grupării ar fi acționat din umbră pentru a minimiza șansele de a fi identificați. Aceștia ar fi organizat și coordonat în detaliu, activitatea de prostituție, fiind totodată principalii beneficiari ai banilor obținuți.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 7.000 de lire sterline, 12.000 de euro, 10.000 de lei și 2 autoturisme de lux, laptopuri, telefoane și 300 de grame de cocaină.

La acțiunea din Londra au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi.

Oamenii legii au salvat 34 de victime din 16 bordeluri din capitala Angliei

În urma activităților, 34 de victime aflate în 16 bordeluri din Londra au fost salvate.

De asemenea, 20 de persoane au fost reținute în Londra și Iași, urmând  a se obține mandate europene de arestare pentru cei din Marea Britanie.

Doi dintre liderii grupării, reținuți în Londra, erau de asemenea căutați în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile din România, fiind cercetați pentru tentativă de omor.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj