Connect with us

FOTBAL

Marius Paşca face curăţenie în lot. Încă un jucător de la SCM Zalău pus pe liber!


După ce s-a despărţit de Beniamin Lazăr, conducerea celor de la SCM Zalău a reziliat contractul şi cu Vlad Marin, un atacantul transferat în vară de la juniorii lui “U” Cluj


SCM Zalău are speranţe că se poate salva de la retrogradare, dar pentru a reuşi acest lucru, în pauza de iarnă trebuie să apeleze la jucători cu experienţă.

Deja conducerea tehnică şi administrativă lucrează la acest aspect, dar totodată trebuie să renunţe şi la jucătorii care nu au adus un plus la echipă în acest tur.

De când Marius Paşca a fost numit principal, toţi jucătorii din lot au fost evaluaţi la antrenamente şi la jocuri, iar deja antrenorul a renunţat la doi dintre ei, care consideră că nu pot ajuta SCM Zalău în situaţia de faţă. Primul care a plecat a fost Beniamin Lazăr, care a stat două luni la Zalău, precum într-o excursie.

S-a antrenat cu formaţia zălăuană, dar din cauza unor probleme cu actele nu a putut juca în niciun meci oficial.

Zilele trecute, conducerea a pus pe liber un alt jucător, care a prins minute puţine în tricoul Zalăului. Este vorba de atacantul Vlad Marin, pe care Alexandru Pop l-a adus în vară de la juniorii lui “U” Cluj.

Clujeanul a prins toată perioada de pregătire la SCM Zalău, dar în cele 12 etape a jucat doar în vreo 4 jocuri, iar în alte trei a fost doar în lot.

“Este un jucător tânăr, de viitor, dar nu este un jucător care să ne ajute în momentul de faţă. Nu o spun cu rea intenţie, dar pe postul său avem şi jucători din Sălaj. Noi trebuie să facem o campanie foarte bună de transferuri şi avem nevoie de jucători de valoare, care să ne ajute să ne salvăm de la retrogradare. Deja lucrăm la campania de transferuri pentru retur ”, a spus Marius Paşca.

Tehnicianul Zalăului a mai preciat că în perioada următoare ar putea pleca şi alţi jucători care nu pot aduce un plus la echipă.

“Am căzut de comun acord cu conducerea să reziliem contractul. Mă aşteptam să joc mai mult la SCM Zalău, dar mai multe nu am ce să zic. În această perioadă scurtă cât am fost la Zalău am învăţat multe”, ne-a declarat Vlad Marin.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 13 noiembrie. 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL