Connect with us

LUPTE LIBERE

Luptătorii Cristi Cobe şi Andreea Bulgăr, pe podium la Cupa României


Elevii lui Ghiţă Panc au avut evoluţii foarte bune la competiţia desfăşurată la Piteşti şi au reuşit să obţină medalii de bronz la lupte libere, respectiv lupte feminine


Judeţul Sălaj este reprezentat cu succes în competiţiile naţionale de lupte libere. Sportivii de la CSS Zalău sunt bine pregătiţi şi mereu reuşesc să se întoarcă acasă cu medalii. De fapt, în urmă cu două săptămânii când a avut loc Campionatul Naţional, Clubul Sportiv Şcolar a obţinut nu mai puţin de trei titluri naţionale prin George Prodan, Sebastian Ghiran şi Briana Csaki.

La finele săptămânii trecute, secţia de lupte libere de la CSS a deplasat un lot la Cupa României de cadeţi. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 1 – 3 noiembrie, în Sala Sporturilor din Piteşti. Totul a început vineri, 1 noiembrie când a avut loc şedinţa tehnică, urmată sâmbătă dimineaţa de proba cântarului.

Din lotul sălăjenilor deplasat la Piteşti, cele mai bune rezultate au fost reuşite de Cristian Cobe la lupte libere, locul 3 la categoria 48 kg şi de Andreea Bulgăr la lupte feminine, de asemenea un loc 3 la cat. 73 de kg.

La Cupa României de la Piteşti, Denisa Ioana Paşcalău a reuşit un loc 5 la categoria 73 de kilograme, în timp ce Vlad Sîrca s-a clasat pe locul 7 la categoria 65 kg.

“Mă bucur pentru Cristian care a reuşit să câştige prima lui medalie. Având în vedere că nu are nici măcar un an de lupte libere, este o performanţă pentru el. Sperăm că nu se opreşte aici şi cu ambiţie şi seriozitate în pregătire cu siguranţă că poate mai mult”, ne-a spus Gheorghe Panc.

La finalul săptămânii a avut loc şi Cupa României la juniori, însă detalii despre această competiţie, în ziarul Sportul Sălăjean de miercuri, 13 noiembrie.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LUPTE LIBERE