Connect with us

FOTBAL

ACS Fotbal Comuna Recea a revenit pe locul 1


Maramureşenii au câştigat duelul cu CSC Sânmartin şi au profitat la maxim de semieşecul celor de la Luceafărul Oradea astfel că au revenit în fotoliul de lider al clasamentului în Seria a V-a din Liga a III-a


Înaintea acestei etape, spuneam că ACS Fotbal Comuna Recea este echipa care ar putea profita de un eventual pas greşit al celor de la Luceafărul Oradea  la Zalău. Ei bine, bihorenii nu au reuşit să câştige pe terenul ultimei clasate, iar SCM Zalău a izbutit un rezultat de egalitate. Prin urmare, Recea avea nevoie de victorie la Sânmartin pentru a revenit pe primul loc.

Meciurile s-au jucat de la aceeaşi oră, însă băieţi pregătiţi de Ciprian Danciu – noul antrenor al echipei au intrat super motivaţi pe teren, dar au întâlnit o formaţie la fel de dornică de succes şi care avea nevoie de victorie pentru a nu pierde contactul cu primele locuri.

În aceste condiţii, meciul dintre CSC Sânmartin şi ACS Fotbal Comuna Recea a fost destul de echilibrat, cel puţin în prima repriză, când cele două echipe şi-au împărţit numărul de ocazii clare de gol, ambele având două situaţii bune de a marca, însă fără efect pe tabelă, astfel că prima parte s-a încheiat cu un scor alb.

Cei de la Recea nu îşi mai permiteau încă un semieşec şi Norbert Janos a ieşit la rampă în partea secundă. Fostul atacant de la UTA Arad şi “U” Cluj a reuşit să obţină un penalty pe care l-a transformat Alin Bota şi era 1 – 0 pentru echipa vizitatoare. Intrat la pauză, Alexandru Mărieş a avut o acţiune personală, a pătruns în careu şi a dublat avantajul echipei sale.

Maramureşenii au controlat jocul, însă o eroare în apărare le-a dăruit gazdelor o lovitură de la 11 m, pe care a transormat-o Sergiu Pop, era golul care anunţa revenirea celor de la Sânmartin.

Doar că, Norbert Janos a fost de altă părere şi la faza imediat următoare a finalizat excelent, după ce a driblat chiar şi portarul advers. Astfel, s-a refăcut avantajul de două goluri al celor din Recea şi până la final, băieţii lui Ciprian Danciu şi Ovidiu Mic au ţinut de rezultat.

Victoria celor de la ACS Fotbal Comuna Recea la Sânmartin, coroborat cu rezultatul de egalitate dintre SCM Zalău şi Luceafărul Oradea face ca maramureşenii să devină noul lider al clasamentului în Seria a V-a din Liga a III-a. Pentru echipa din Recea urmează acum un nou duel de foc, pe teren propriu împotriva celor de la CFR Cluj II.

“Ne-a ajutat şi Zalăul să revenim pe primul. A fost o victorie muncită şi ne dorim să rămânem acolo până la finalul campionatului. Trebuie să rămânem concentraţi pentru că ne aşteaptă un joc foarte greu cu CFR Cluj II”, ne-a declarat Ovidiu Mic.

ACS Fotbal Comuna Recea este liderul Seriei cu 27 de puncte, fiind urmată în clasament de Luceafărul Oradea cu un punct mai puţin.


CSC Sânmartin – ACS Fotbal Comuna Recea 1 – 3 (0 – 0)

Au marcat: Sergiu Pop (73 – penalty), respectiv Alin Bota (51 – penalty), Alexandru Mărieş (59), Norbert Janos (75)

ACS FC Recea: Alin Bota (cpt.) – Marius Potcoavă, Claudiu Maftei, Milian Urs, Vlad Opriş, Cosmin Berindea, Adrian Micaş, Romario Rus, Viorel Chinde, Alex Oltean şi Janos Norbert. Au mai jucat: Alexandru Mărieş, Lorant Kiss, Arthur Teut şi Ciprian Brata. Antrenor: Ciprian Danciu. Antrenor secund: Ovidiu Mic


 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL