Connect with us

Ştiri din Sălaj

PSD este motivul pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult şi mai bine


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la Sibiu, că motivul pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult şi nu a reuşit să scape de comunism ”se numeşte PSD”


Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul ”Victoria normalităţii”, la gala ”Femeile liberale premiază excelenţa”, desfăşurată la Sibiu la inţiativa Organizaţiei Femeilor Liberale şi a PNL Sibiu.

În discursul ţinut în faţa femeilor liberale, Iohannis a explicat conceptul său de campanie – ”România normală”, făcând referire la administraţie, şcoli, spitale, dar şi la independenţa sistemului de justiţie. ”O Românie normală este ţara  în care cetăţeanul este în centrul preocupării statului şi nu invers, cum au încercat cei din ultimii trei ani să definească statul. O Românie normală e cea în care şcolile sunt dotate, în care elevii şi profesorii se simt în siguranţă”, a spus şeful statului.

“O Românie normală e o Românie în care cel în suferinţă găseşte uşor un spital modern, dotat, cu personal calificat, cu oameni dedicaţi meseriei. România normală este acea ţară în care românii se întorc, în care locurile de muncă se creează aici la noi şi nu mai este nimeni obligat să plece din România”, a declarat Klaus Iohannis.

Hoţii stau la puşcărie

Supremaţia legii este o altă valoare care trebuie respectată. ”România normală e cea în care legea-i lege pentru toţi, e ţara în care hoţii stau în puşcărie nu la butoanele politice. România normală este ţara în care politicienii încurajează independenţa judecătorului, nu încearcă să pună acest sistem sub control politic. România normală e acea Românie în care politicienii doresc să ocupe funcţii pentru a rezolva problemele societăţii, nu pentru a-şi rezolva problemele, multe dintre ele penale”, a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis a susţinut că România nu a reuşit să devină o ţară normală din cauza guvernărilor PSD. ”Pare aşa de simplu, dar oare dacă este aşa de simplu, de ce nu am reuşit în cei 30 de ani scurşi de la Revoluţia din decembrie ’89 să ajungem şi noi în România la normalitate? Ce ne împiedică, ce ne ţine, ce ne încurcă? Cine ne încurcă de 30 de ani? De ce după 30 de ani, de când oficial spunem că am scăpat de comunism, nu avem toţi impresia că am scăpat şi de comunişti? În această seară frumoasă, plină de optimism, nu vreau să vorbesc aproape deloc despre ce ne-a ţinut şi cine ne-a ţinut, dar nu pot să nu spun. Motivul pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, mai bine, în ultimii 30 de ani, România a încercat, dar motivul pentru care România nu a reuşit încă de tot să scape de comunism, acest motiv se numeşte PSD”, a acuzat Klaus Iohannis.

”De asta suntem în război politic, fiindcă noi – eu, voi, cu PNL şi împreună cu celelalte partide din Opoziţie – suntem de partea românilor şi ducem această luptă pentru normalitate. Dorim românilor o ţară normală şi pentru asta este absolută nevoie de voi”, le-a mai spus Iohannis femeilor liberale. În final, şeful statului le-a mulţumit femeilor liberale pentru că s-au arătat dispuse ”să lupte pentru români, pentru o Românie normală”.

Premiile OFL

În cadrul ceremoniei au fost premiate femei care prin muncă, determinare, viziune şi perseverenţă s-au afirmat în domeniile lor de activitate.Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, a primit o distincţie pentru că a continuat proiectele lui Klaus Iohannis, iniţiate pe vremea când şeful statului era primar al Sibiului. A primit o distincţie şi Doris Pack, preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European. Liberalii i-au oferit o distincţie şi Danielei Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

Liliana Romaniuc a primit premiul pentru pasiune şi profesionalism în educaţie. Un moment emoţionat a fost cel în care a urcat pe scenă, în scaun cu rotile, Lidia Leahu, fotomodel Atipic Beauty, care a primit premiul “Frumuseţea perseverenţei”.

De asemenea, medicul Livia Ognean, şeful Secţiei Neonatologie al SCJU Sibiu, a fost distinsă pentru ajutorul oferit copiilor născuţi prematur. Totodată, au fost premiate Gabriela Alexandrescu – preşedinte executiv Salvaţi Copii România, Doina Cepalis – antreprenor, Anca Mona Mariaş – dirijor al unor coruri de copii, Florentina Ileşan, profesor la Colegiul Naţional “Octavian Goga” din Sibiu, Simona Voicescu, preşedintele asociaţiei ”Necuvinte”.

Comanda: “PNL”, executant – Sportul Sălăjean, cod mandatar 31190005

PUBLICITATE

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj