Connect with us

FOTBAL

FOTO. SCM Zalău, egala liderului Luceafărul Oradea


La capătul unui meci dramatic, cu șase goluri și răsturnări de scor, echipa zălăuană a scos un punct de moral în fața primei clasate din Seria a V-a. A fost primul rezultat pozitiv cu Marius Pașca pe banca tehnică, după trei înfrângeri la rând


În situația disperată în care se află, SCM Zalău joacă la victorie orice meci, indiferent de adversarul întâlnit. Și vineri după-amiază, zălăuanii au intrat pe teren cu gândul la cele 3 puncte, deși după situația din clasament părea o partidă dezechilibrată, în care se întâlneau ”lanterna roșie” și liderul Luceafărul Oradea.

În teren nu s-a văzut diferența care este și în clasament, ba din contră, echipa lui Marius Pașca a avut două ocazii mari în primul sfert de oră. Mai întâi în minutul 10, șutul lui Raul Vitan a fost scos în corner de portar, după care goalkeeper-ul Luceafărului a respins de lângă bară șutul lui Denis Cubaș.

Luceafărul Oradea a profitat de naivitatea apărării Zalăului și la prima oportunitate a și marcat. Golgheterul Seriei a V-a, George Paraschiv a avut o acțiune pe stânga și a șutat la colțul lung pentru 0 – 1 în minutul 24.

SCM Zalău a avut puterea să revină și după 10 minute a reușit egalarea. Gabriel Coți a trimis o pasă în adâncime la Sebastian Duma, care a pătrus pe stânga și din 5 m l-a învins pe David Filip.

S-a intrat cu 1 – 1 la pauză, dar l-a reluare, SCM a fost parcă mai insistentă pe faza de atac și a reușit să treacă în avantaj, în minutul 49. Sebastian Duma a ieșit din nou în evidență cu o centrare de calitate, iar Arnold Neuers a marcat din fața porții pentru 2 – 1.

Doar 5 minute a fost SCM Zalău în avantaj, deoarece apărarea a gafat din nou. De data aceasta, Băican a făcut un penalty – neavând altă soluție – iar de la punctul cu var a marcat același George Paraschiv pentru 2 – 2 (min. 54).

Gazdele nu și-au revenit din șoc și trei minute mai târziu au comis o nouă gafă în apărare. De data aceasta experimentatul Cristian Călin a trimis o pasă prea scurtă, bihorenii au recuperat și au marcat pentru 2 – 3 prin Paul Mitrică, cu un șut plasat.

Terenul a devenit aproape impracticabil pe unele porțiuni, dar cu toate acestea, jocul a continuat să fie spectaculos. SCM nu a renunțat și a presat, iar până la urmă a egalat în minutul 67. Florin Pop a dat o centrare de calitate, care l-a găsit perfect pe Denis Cubaș, acesta marcând cu o lovitură de cap.

Gruparea de sub Meseș a forțat victoria, dar nu a mai avut suflu necesar pentru a pune în real pericol poarta adversă. De cealaltă parte, bihorenii au mai avut o ocazie mare în minutul 75, când după o lovitură liberă, Paraschiv a trimis cu capul, puțin pe lângă poarta lui Băican.

S-a terminat 3 – 3 și SCM Zalău a obținut primul punct sub comanda lui Marius Pașca. La prima vedere, acest rezultate nu are o atât de mare importanță, dar ținând cont că a fost obținut în fața liderului, formația zălăuană poate fi mulțumită. Însă, zălăuanii trebuie să aducă puncte și din deplasare, având ocazia la meciul de vinerea viitoare, când vor juca în deplasare la AFC Odorheiu Secuiesc.

SCM Zalău – Luceafărul Oradea 3 – 3 (1 – 1)!

Au marcat: Sebastian Duma (34), Arnold Neuers (49) și Denis Cubaș (67), respectiv George Paraschiv (24 și 54) și Paul Mitrică (57)

SCM Zalău: Claudiu Băican (cpt.) – Ervin Kiczel, Călin Cristian, Răzvan Dulap, Iustin Ardelean (64 Raul Saroși), Florin Pop, Gabriel Coți, Denis Cubaș (89 Daniel Supuran), Arnold Neuers, Raul Vitan (46 Bogdan Boje) și Sebastian Duma. Rezerve: Tudor Mare – Alex Turcu, Varga Markusz și Andrei Șumlea. Antrenori: Marius Pașca (principal) și Alexandru Pop (secund)

Luceafărul: David Filip – Nicolae Gunie, Daniel Pop, Bogdan Mintaș, Denis Roș, Andrei Pașca, Peter Patrick, Paul Mitrică, George Paraschiv (cpt.), Mihai Maxim și Cătălin Maxim. Rezerve: Bogdan Brata – Norbert Papp, Raul Ștef, Daniel Lasconi, Ioan Ludușan, Mircea Manole și Darius Gheban. Antrenor: Dragoș Militaru

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL