Connect with us

FOTBAL

Juniorii republicani de la Atletic Zalău au pierdut la ambele grupe cu liderul


Dacă juniorii A au încasat şapte goluri de la LPS Cluj, juniorii B s-au prezentat mai onorabil şi au fost învinşi la limită


După o perioadă bună, în care a legat patru victorii, CS Atletic Zalău s-a stins la juniori A, odată cu meciul de la Viitorul Cluj, unde a pierdut cu 3 – 0.

Duminică, ambele grupe de juniori republicani au jucat pe teren propriu cu liderul LPS Cluj. Juniorii A au fost depăşiţi la toate capitolele şi în final au pierdut cu 7 – 0. Clujenii au condus cu 2 – 0 după prima repriză, iar în partea secundă s-au desprins decisiv, profitând din plin de superioritatea numerică avută încă din minutul 25. “Jucătorii nu sunt serioşi şi vin la meciuri de la petreceri sau majorate. Nici la antrenamente nu vin toţi şi este greu să emitem pretenţii la primele locuri”, a spus antrenorul juniorilor A, Claudiu Cornaci.

Un meci mult mai disputat a fost cel al juniorilor B, în care elevii lui Marius Muntean s-au ridicat de multe ori la nivelul primei clasate. Până la urmă, LPS Cluj a fost echipa mai inspirată şi a câştigat la limită, printr-un gol marcat în ultimele 10 minute.

După 17 etape, Atletic Zalău se află pe locul 4 la juniori A, în timp ce la juniori B ocupă locul 5. În următoarea etapă, Atletic Zalău va juca sâmbătă, în deplasare la Minaur Baia Mare.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL