Connect with us

Ştiri din Sălaj

Noua lege a construcțiilor a intrat în vigoare din 2 noiembrie. Prefectul primeşte “puteri” sporite


Legea construcțiilor a fost modificată și a intrat în vigoare începând de sâmbătă, 2 noiembrie. Vezi ce modificări aduce noua lege


Iată principalele schimbări:

– Nu va mai fi nevoie de obținerea avizelor de la mediu sau a celor privind sănătatea publică pentru unele construcții.
De exemplu, nu va fi nevoie nici de emiterea avizului pentru mediu, nici de avize emise de autoritățile privind sănătatea populației, dacă se dorește construirea de locuințe unifamiliale. În același timp, nu se vor mai putea cere decât acele avize care vor fi strict necesare, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere juridic, pentru lucrările în cauză.

– Unificarea autorizațiilor de demolare și construire ulterioară.
Persoanele care vor dori demolarea unor construcții și construirea altora, în același loc, nu vor trebui să obțină decât o singură autorizație, care va acoperi atât demolarea, cât și construirea ulterioară.

– Se micșorează durata pentru obținerea certificatului de urbanism.
Acesta va trebui emis în 15 zile (lucrătoare) de la momentul înregistrării cererii și nu în 30 (calendaristice), cum este cazul acum. De asemenea, acesta va putea fi emis în format digital.

– Funcționarii care refuză, fără motiv, să emită autorizația de construire riscă amenzi ridicate.
În asemenea cazuri, ei pot fi sancționați cu până la 5.000 de lei.

Prefectul primeşte “puterea” de a anula autorizaţiile de construire

Autorizaţii de construire ilegale vor putea fi anulate de către prefect, reprezentantul Guvernului în teritoriu.
“Art. 12. – (1) Autorizaţiile de construire sau de desfiinţare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către:
a) instanţele de contencios administrativ, potrivit legii;
b) prefect, în urma activitîţii de control a Inspectoratul de Stat în Constructii – I.S.C.”
Până acum doar instanţele de contencios administrativ puteau face acest lucru.

Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Cosmin

    6 November 2019 at 6:42

    Anularea unei autorizații de construire de către prefect este profund neconstitutionala. Autorizația este act administrativ emis de autoritățile executive locale – primar, presedinte cj- iar cf. Constituției, controlul de legalitate al prefectului are caracter exclusiv jurisdictional (poate doar ataca în instanta).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj