Connect with us

Ştiri din Sălaj

FOTO. Cinema Scala va fi unul dintre cele mai moderne din Vestul României. Au apărut şi primele imagini


Reabilitarea, modernizarea, dotarea şi extinderea cinematografului Scala din municipiul Zalău este un proiect de investiţie în  valoare de aproape 3 milioane de euro, finanţat prin fonduri europene, pe care autorităţile locale vor să îl inaugureze cu fast la finalul anului viitor


În luna aprilie, cu ocazia prezenţei sale la Zalău, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fonduri Europene semna contractul de lucrări pentru proiectul ”Reabilitarea, modernizarea, dotarea şi extinderea cinematografului Scala din municipiul Zalău, judeţul Sălaj”.

Între timp, aşa mai timid, au început şi lucrările pentru o investiţie considerată unul dintre cele mai moderne cinematografe din Vestul României!

 

Administraţia locală condusă de Ionel Ciunt a dat, însă, asigurări că cinema Scala va fi una dintre investiţiile de efect din municipiu, care vor fi finalizate în anul 2020.

În zilele trecute, autorităţile locale au dat publicităţii şi câteva imagini despre noul “look” al investiţiei. Totul arată foarte bine, iar viceprimarul Teodor Bălăjel promite că anul viitor visul va deveni realitate.

Conform contractului, durata de realizare a investiţiei este de 15 luni, dintre care 2 luni ( partea de proiectare) şi 13 luni (partea de execuţie).

Cum va arăta cinema Scala

Iniţial, sala de spectacole trebuia să aibă o capacitate de 500 de locuri, dar ea va fi redimensionată prin divizarea în trei spaţii diferite, astfel:

  • Sala mare de cinema cu 245 + 2 locuri pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii;
  • Planetariu digital cu 25 de locuri;
  • Sala mică de cinema 3D cu 38 + 2 locuri pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

În noua sală propusă va fi montat un ecran de 10 mp, iar poziţia scaunelor va fi reconfigurată în trei zone separate prin culoare de acces.

Soluţia propusă pentru Planetariul digital este una de tip ”casă în casă”, sala are forma rotundă, în plan cu o alveolă în formă de dreptunghi pe unde se face accesul în sală.

Plafonul este închis cu o cupolă ce reprezintă ecranul de proiecţie al planetariului, care va fi singurul planetariu digital din vestul României! Propunerea făcută pentru sala mică de cinema 3D are în vedere o tehnologie de ultimă generaţie.

În ceea ce priveşte spaţiile conexe, un caracter special îl va avea foaierul în care s-a propus o “cafenea culturală” cu circa 40 de locuri, mobilată cu fotolii şi mese.

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj