Connect with us

FOTBAL

CS Atletic Zalău şi-a întrerupt seria victoriilor la juniori A


După patru succese consecutive, formaţia pregătită de Claudiu Cornaci a pierdut în deplasarea de la Viitorul Cluj. În schimb, juniorii B şi-au revenit după trei înfrângeri la rând şi au câştigat la limită în deplasarea de la Cluj


Campionatul Naţional de juniori republicani a programat sâmbătă etapa cu numărul 16, din Seria a XI-a, rundă în care ambele grupe de la CS Atletic au evoluat în deplasare, la Viitorul Cluj.

Juniorii A pregătiţi de Claudiu Cornaci veneau după o perioadă excelentă în care au legat patru victorii, însă în jocul de la Cluj, Atletic a fost depăşită la toate capitolele. Ce-i drept, zălăuanii s-au duelat cu o formaţie aflată pe locul secund, la egalitate de puncte cu liderul LPS Cluj-Napoca.

A fost un meci dominat de Viitorul Cluj, care în final s-a impus cu 3 – 0. În urma acestui rezultat, Atletic ocupă locul 4, cu 18 puncte, iar în etapa următoare are parte tot de un meci dificil, urmând să joace duminică, de la ora 12.00, pe teren propriu cu liderul LPS Cluj-Napoca.

Dacă juniorii A au pierdut fără drept de ape la Cluj, juniorii B pregătiţi de Marius Muntean şi-au revenit după trei înfrângeri la rând şi s-au impus la limită, scor 1 – 0.

În urma acestui rezultat, CS Atletic a urcat un loc în clasament şi are moral bun pentru confruntarea de duminică, când va juca cu LPS Cluj. Şi la juniori B, Atletic va înfrunta formaţia de pe primul loc, care în 14 etape a înregistrat 12 victorii şi a pierdut doar două jocuri.

Cinci etape au mai rămas de jucat în acest an, însă Atletic va mai juca patru partide, având în vedere că în ultima rundă va sta.

Formaţia zălăuană va juca pe teren propriu cu LPS Cluj şi CSS 2 Baia Mare, iar în deplasare va evolua la Minaur Baia Mare şi LPS Satu Mare.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL