Connect with us

HANDBAL

Junioarele III de la CSS Zalău au ratat şansa de a urca pe podium


Micuţele handbaliste de la CSS Zalău au pierdut pe teren propriu confruntarea cu LPS Satu Mare şi au rămas pe locul 4


Campionatul Naţional de Junioare III a ajuns la etapa a VI-a, iar CSS Zalău a avut ocazia să urce pe podium la finele acestei etape când a primit vizita celor de la LPS Satu Mare. Duelul s-a disputat în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” duminică dimineaţa de la ora 10.00.

Jocul a fost unul destul de echilibrat, iar la capătul primei reprize, sătmărencele s-au aflat în avantaj, scor 14 – 11. Micuţele handbaliste de la LPS Satu Mare au ştiut să gestioneze acest avantaj şi în partea secundă, iar la final au obţinut o victorie importantă, la două goluri diferenţă, 22 – 24.

În urma acestui rezultat, CSS Zalău ocupă locul 4, cu 11 puncte acumulate, în timp ce LPS Satu Mare se află pe locul 2, cu 14 puncte. Liderul Seriei H rămâne CSS 2 Baia Mare cu 16 puncte, în timp ce podiumul este completat de CSS Viitorul Cluj cu 14 puncte.

La finalul săptămânii, CSS Zalău se deplasează la Sebeş pentru duelul cu LPS Fl. Fleseriu.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL