Connect with us

HANDBAL

Cristiana Nica: “Puteam obţine mai multe puncte în cele opt etape”


“Căpitanul” de la HC Zalău s-a declarat mulţumită de victoria cu HCM Slobozia, dar mai ales de faptul că acest succes a venit la o diferenţă de nouă goluri. Formaţia sălăjeană a ajuns la 12 puncte în cele opt etape, dar Cristiana Nica este de părere că se puteau obţine mai multe puncte


HC Zalău a obţinut cea mai clară victorie din acest campionat şi s-a impus la o diferenţă de nouă goluri în partida de sâmbătă cu HCM Slobozia.

Acest succes a fost şi mai important, în condiţiile în care formaţia sălăjeană şi-a îmbunătăţit golaverajul, care a fost afectat după înfrângerea de la Baia Mare.

“Am o obţinut o victorie clară, dar am muncit mult pe tot parcursul meciului şi ne-am dorit să câştigăm la o diferenţă cât mai mare. Având în vedere că am pierdut la Baia Mare, trebuia să ne refacem golaverajul”, a declarat “căpitanul” Zalăului, Cristiana Nica.

Gruparea de sub Meseş a ajuns la 12 puncte în cele opt etape, însă Cristiana Nica este de părere că echipa sa putea avea o situaţie şi mai bună în clasamentul Ligii Naţionale.

“Am obţinut patru victorii în aceste opt etape, dar cred că se putea şi mai mult. Am avut şi ghinion, în special în meciurile de la Craiova şi Bistriţa. Au fost meciuri când puteam mai mult, dar acum ne gândim la partidele care urmează. Sperăm să jucăm din ce în ce mai bine şi să arătăm forma pe care am avut-o în primul meci cu CSM Bucureşti”, a mai spus Cristiana Nica.

Pentru HC Zalău urmează o deplasare infernală, urmând să joace sâmbătă pe terenul campioanei României, SCM Rm. Vâlcea.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL