Connect with us

FOTBAL

Sportul Şimleu reprezintă Sălajul în faza regională a Ligii Elitelor U 15!


Gruparea şimleuană s-a calificat în competiţia organizată de FRF, după ce în finala fazei judeţene a trecut cu un categoric 7 – 0 de CS Barcău Nuşfalău


Anul trecut, Sălajul a trimis două echipe în faza regională a Ligii Elitelor U 15, însă în acest sezon va merge doar o grupare, având în vedere că în faza judeţeană au fost doar opt echipe.

Prima parte a campionatului judeţean s-a terminat săptămâna trecută, după ce au fost desemnate câştigătoarele celor două grupe. Sportul Şimleu şi CS Barcău Nuşfalău au ajuns în finala fazei judeţene, iar joia trecută, cele două grupări s-au luptat pentru a merge în faza regională organizată de Federaţia Română de Fotbal.

A fost un joc la direcţia echipei pregătite de Vasile Paşca, care după prima repriză conducea cu 3 – 0. În partea secundă, Sportul Şimleu şi-a continuat jocul ofensiv, astfel că a mai marcat de patru ori în poarta adversă. S-a terminat 7 – 0, iar gruparea de sub Măgură obţine biletele pentru faza regională, care va începe pe 26 octombrie. Sportul Şimleu va avea ocazia să întâlnească echipe din judeţe precum Satu Mare, Maramureş, Cluj sau Bihor, urmând să îşi cunoască adversarii în zilele următoare, după ce Federaţia Română de Fotbal va întocmi Seriile.

De cealaltă parte, CS Barcău Nuşfalău va continua în faza judeţeană, acolo unde se mai află SCM Zalău, Abba Jibou, CSS Zalău, Rapid Jibou, Voinţa Horoatu Crasnei şi Silvania Cehu Silvaniei

Sportul Şimleu – CS Barcău Nuşfalău 7 – 0 (3 – 0)

Au marcat: Vasile Mona (3), Lukacs Mark, Rareş Baciu, Kiss Rolando şi Tudor Pop

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL