Connect with us

FOTBAL

Alexandru Pop, supărat pe un fost coleg de la Armătura Zalău


”Pe Marius Cozma l-am considerat ca pe un frate, dar m-am înşelat amarnic”, a spus secundul de la SCM Zalău


Când SCM Zalău şi-a început activitatea, unul dintre contestatarii acestui proiect a fost Marius Cozma, fostul căpitan al Armăturii Zalău, care actualmente este vicepreşedintele AJF Sălaj!

Fostul fotbalist a avut curajul să spună lucrurilor pe nume şi a ieşit în presă chiar şi la TV, fiind de părere că noua echipă a Zalăului nu are o strategie sănătoasă în ceea ce priveşte punerea în valoare a jucătorilor din Sălaj.

Între timp campionatul a început, iar Marius Cozma a revenit la sentimente mai bune faţă de SCM Zalău şi a asistat la unele meciuri de pe teren propriu. Dacă la meciul cu CFR Cluj II a fost văzut chiar în tribuna oficială, vicepreşedintele de la AJF Sălaj a asistat şi la partida cu ACS FC Recea.

Din câte se pare, acesta ar fi avut unele contre cu persoane din conducere, iar antrenorul secund, Alexandru Pop s-a arătat deranjat de comportamentul acestuia.

”Pe Marius Cozma l-am considerat ca şi fratele meu, dar văd că este o voce foarte puternică prin tribună şi din păcate este mereu contra noastră. Nu este frumos cum procedează şi îi voi spune şi personal fiindcă nu mi se pare normal ca el tot timpul să bage contre sau să se certe cu conducătorii noştrii. L-am considerat ca pe un frate, dar din păcate m-am înşelat amarnic.Sunt dezamăgit de comportamentul unui fost coleg şi din ce am auzit are şi un comportament neadecvat faţă de mine. Mă aşteptam la mai multe de la el. Toţi trebuie să susţină această echipă, fiindcă ştim cât de greu s-a început. Iar dacă unii nu ne susţin, măcar să nu fie contra noastră şi să ne lase în pace”, a declarat Alexandru Pop.

Alexandru Pop şi Marius Cozma au fost colegi la Armătura Zalău o bună perioadă de timp.

loading...
Loading...
2 Comments

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL