Connect with us

LIGA a II-a

X-Team Ortelec a “răpus” Mobil Team. Rezultatele și Marcatorii etapei din Seria B2 de minifotbal


Sergiu Păcurar şi compania le-au administrat prima înfrângere celor de la Mobil Team


Mobil Team Drop System a avut un debut de sezon foarte bun în care a înregistrat cinci victorii consecutive. Până la urmă, elanul celor de la Mobil Team a fost “tăiat” de X-Team Ortelec. Sergiu Păcurar şi compania au făcut un meci bun şi în două minute echipa din Ortelec a marcat de două ori, dar Cătălin Lazăr a redus repede din handicap, dar cei de la Mobil Team nu au avut puterea să întoarcă rezultatul în favoarea lor şi în cele din urmă, cele trei puncte au ajuns la X-Team Ortelec.

Unirea Hida a făcut un salt de două locuri în clasament şi a ajuns pe locul 3, după ce s-a impus în duelul cu Spartacus şi a profitat de neprezentarea celor de la Invictus în meciul cu AS Onix.

Şi Voinţa Doba a urcat în clasament, după victoria reuşită în faţa celor de la ACS Cavalerii. În repriza secundă s-a desprins Voinţa pe tabelă, după ce la finalul primei reprize a avut avantaj de un singur gol. A fost a doua victorie pentru Voinţa Doba în decurs de câteva zile, după ce a câştigat şi restanţa cu United Team.

Cea mai categorică victorie a fost izbutită de Brădet SQD care a trecut la pas de Winners, echipă în poarta căreia, echipa din cartierul zălăuan a marcat de 7 ori, primind un singur gol.

Rezultatele şi marcatorii etapei a VI-a din Seria B2

Unirea Hida – Spartacus    3 – 1 (0 – 0)

Au marcat: Sergiu Bereschi (‘29-aut.), Alex Miclea (‘41) şi Richard Druhora (‘43), respectiv Paul Nerţan (‘34)

ACS Cavalerii – Voinţa Doba 1 – 4 (1 – 2)

Au marcat: Tunyogi Ferencz (‘2), respectiv Vegh Roland (‘4), Dobai Norbert (‘23), Lakatos Alfonz (‘31) şi Lakatos Ruben (‘50)

Brădet SQD - Winners 7 – 1 (4 – 0)

Au marcat: Eduard Stejerean (‘6 şi 9), De Francesco Lorenzo (‘14, 17, 30 şi 37) şi Mihai Cristea (‘28), respectiv George Mureşan (‘36)

X-Team Ortelec – Mobil Team 5 – 3 (3 – 2)

Au marcat: Sergiu Păcurar (‘11 şi 17), Robert Niculăuţ (‘12 şi 32) şi Cătălin Crişan (‘37), respectiv Cătălin Lazăr (‘13 şi 36) şi Raul Ţurcan (‘25)

AS Onix – Invictus 6 – 0 – neprezentare

Rest. et. 5: Voinţa Doba – United Team 5 – 1 (3 – 1)

Au marcat: Kiss Lenard (‘5 şi 12), Bartha Nandor (‘11 şi 27) şi Vegh Oliver (‘28), respectiv Marius Ştirb (‘18)

 Programul etapei a VII-a

Vineri, ora 17.00: Mobil Team – AS Onix (OT)

Ora 23.00: FC Corona – United Team (OB) – rest. et. 6

Sâmbătă, ora 16.00: Invictus – Lăncierii Tăşnad (OT)

Ora 17.00: Spartacus – United Team (OT)

Ora 18.00: AS Onix – Lăncierii Tăşnad (OT) – rest. et. 5

Ora 19.00: Voinţa Doba – Brădet SQD (OB)

Ora 20.00: Winners – X-Team Ortelec (OB)

Ora 21.00: Cristal Grup Românaşi – Unirea Hida (OB)

Ora 22.00: FC Corona – ACS Cavalerii (OB)

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA a II-a