Connect with us

LIGA I

Dia Guard Divino, victorie la scor cu Dandonia. Rezultatele şi Marcatorii etapei din Seria A2 de minifotbal


Deşi după clasament a fost derby-ul etapei în Seria A2, vicecampioana Sălajului s-a distrat în jocul cu echipa de pe locul 2, în poarta căreia a marcat de 11 ori. Cu această victorie, Dia Guard îşi asigură locul 1 în Seria A2


Capul de afiş în penultima etapă din Seria A2 a fost confruntarea dintre primele două clasate, Dia Guard Divino şi Dandonia. A fost însă un joc în care vicecampioana Sălajului a făcut spectacol şi a marcat de 11 ori în poarta adversă. Dia Guard a rezolvat soarta învingătoarei după prima repriză, în care a condus cu 7 – 2, dar a avut prospeţime în atac şi în partea secundă când a mai înscris de patru ori.

O victorie la scor a reuşit şi Autoland Hosu, în partida cu Generalii. “Rechinii” nu au avut milă de adversari şi au marcat de 16 ori în poarta adversă, scorul final fiind 16 – 3. Pe lista marcatorilor şi-au trecut numele şase jucători, dar cele mai multe reuşite au aparţinut lui  Azimi Ramin, care a înscris cinci goluri şi Mihai Bolboacă care a marcat de patru ori. Prin această victorie, Autoland Hosu este sigură de calificarea în Superligă, acolo unde mai ajung din Seria A2 Dia Guard Divino, Dandonia, dar şi Rapid Peceiu.

Că tot veni vorba de Rapid Peceiu, să spunem că a trecut la o diferenţă de patru goluri în meciul cu Voinţa Aghireş. După 15 minnute, echipa lui Medan Cozac avea 3 – 0, dar a mai marcat de două ori şi în partea secundă, iar după această victorie a urcat pe locul secund.

Venus Giurtelec a trecut de Gleznele Fine,  dar nu mai poate prinde Superliga. Gruparea condusă de Mircea Chiş a avut 2 – 0 după nici 10 minute, ambele goluri fiind marcate de Dănuţ Contraş. Până la pauză, adversarii au egalat, însă în partea secundă, Venus Giurtelec a fost mai exactă şi a avut  câştig de cauză graţie “dublei” lui Ioan Micle.

Cu Paul Domocoş într-o formă bună, Stelya Brădet a trecut la o diferenţă de cinci goluri de Ianus. Deşi Stelya a fost condusă, până la pauză a întors tabela, iar în partea secundă a jucat mult mai exact pe faza de atac, reuşind să mai înscrie de cinci ori. Cu această victorie, Stelya ajunge pe locul 5, însă nu mai poate prinde locul 4, ultimul ce duce în Superligă.

Rezultatele şi marcatorii etapei a VIII-a din Seria A2

Autoland Hosu – Generalii 16 – 3 (8 – 2)

Au marcat: Mihai Bolboacă (‘2, 40, 43 şi 45), Azimi Ramin (‘10, 11, 15, 19 şi 33), Răzvan Nicorici (‘15 şi 17), Mihai Gaidoş (‘20, 21 şi 37), Vlad Berbecar (‘27) şi Răzvan Hendea (‘33), respectiv Andrei Draghiş (‘14), Mihai Gog (‘16) şi Kiss Krisztian (‘37)

Autoland Hosu: Gabriel Puşcaş – Vlad Berbecar, Mihai Gaidoş, Răzvan Hendea, Răzvan Nicorici, Mihai Bolboacă şi Azimi Ramin. Conducător: Ioan Hosu

Generalii: Ionuţ Miclăuş – Andrei Draghiş, Alexandru Gorgan, Aurelian Ştirb, Kiss Krisztian şi Cristian Cherecheş. Delegat: Andrei Draghiş

Au arbitrat: Flavius Seiche şi Nicu Chiş-Ciure

Dandonia – Dia Guard 4 – 11 (2 – 7)

Au marcat: Vasile Nuţiu (‘20), Marius Haiduc (‘22), Răzvan Meleg (‘27) şi Mihai Jugrestean (‘33), respectiv Gabriel Ţiriac (‘1 şi 2), Mihai Bode (‘6, 7, 24 şi 40), Cosmin Bene (‘9, 27 şi 50) şi Andrei Bene (‘14 şi 30)

Dandonia: Vlad Bonţe – Ioan Crişan, Marius Haiduc, Cosmin Cozma, Mihai Jugrestean, Răzvan Meleg, Vasile Nuţiu, Andrei Plescan, Claudiu Pop, Alexandru Pripon şi Cosmin Sabou. Delegat: Artur Ciontoş

Dia Guard: Mihai Lung – Andrei Bene, Cosmin Bene, Radu Blaga, Mihai Bode, Bogdan Ciaca, Dănuţ Cozma, Ciprian Pavel, Alexandru Puşcaş, Gabriel Ţiriac, Florin Pop şi Maior Istvan. Delegat: Flore Pop. Conducător: Florin Marian Raţ

Au arbitrat: Nicu Chiş-Ciure şi Flavius Seiche

Venus Giurtelec - Gleznele Fine 4 – 3 (2 – 2)

Au marcat: Dănuţ Contraş (‘8 şi 9) şi Ioan Micle (‘32 şi 46), respectiv Cristian Lontea (‘18) şi Alin Kovacs (‘20 şi 35)

Venus: Cătălin Vărban – Ionuţ Sabou, Dănuţ Contraş, Alin Mitraşca, Denis Chiş, Mircea Chiş, Uszkai Bela, Ioan Micle şi Leonardo Silaghi. Delegat: Mircea Chiş

Gleznele Fine: Mircea Tămaş – Paul Purcar, Szabo Csaba, Ionuţ Lontea, Cristian Lontea, Ionuţ Gozman Pop, Alin Kovacs şi Roland Crişan. Delegat: Paul Purcar

Au arbitrat: Nicu Chiş-Ciure şi Ştefan Bîrjac

Stelya Brădet – Ianus    7 – 2 (2 – 1)

Au marcat: Paul Domocoş (‘16, 29, 41 şi 49), Adrian Seiche (‘17), Călin Varga (‘46) şi Dan Filip (‘48), respectiv Mihai Ardelean (‘3) şi Ionuţ Leitan (‘36)

Stelya: Sergiu Dalnoki – Claudiu Ardelean, Robert But, Paul Domocoş, Adrian Donciu, Daniel Drăgan, Safar Tibor, Adrian Seiche şi Călin Varga. Delegat: Ionuc Marincaş

Ianus: Ionuţ Păşcuţă – Bogdan Saitoş, Mihai Ardelean, Paul Barbur, Adrian Crişan, Ionuţ Leitan, Vasile Prodan şi Ionuţ Vlaicu. Delegat: Bogdan Saitoş

Au arbitrat: Lorin Latiş şi Ştefan Bîrjac

Rapid Peceiu – Voinţa Aghireş 5 – 1 (3 – 0)

Au marcat: Cătălin Marian (‘6), Cosmin Cuibuş (‘8), Alin Chirilă (‘15), Cristian Jula (‘33) şi Florin Botofan (‘48), respectiv Claudiu Meleg (‘44)

Rapid: Ovidiu Breda – Florin Botofan, Alin Chirilă, Alexandru Chiş, Cosmin Cuibuş, Rareş Groze, Cristian Jula, Cătălin Marian, Cristian Onica şi Bogdan Pop. Delegat: Medan Cozac

Voinţa:  Mădălin Şandor – Flavius Răveanu, Alexandru Nuna, Ioan Moigrădean, Claudiu Meleg, Dobrai Csaba, Dorian Briscan, Vasile Ardelean şi Cristian Ardelean. Delegat: Cristian Ardelean

Au arbitrat: Fabian Rus şi Flavius Seiche

 

CLASAMENT

 

  1. Dia Guard Divino  8      8   0  0        58 – 17  24
  2. Rapid Peceiu         8      6   1  1        50 – 30   19
  3. Dandonia               8      6   0  2      47 – 28   18
  4. Autoland Hosu    8       5   1  2      56 – 17    16

5. Stelya Brădet       8   4   1  3        31 – 40  13

  1. Gleznele Fine      8     3   1  4 33 – 37  10
  2. Venus Giurtelec  8   3   0  5 33 – 31   9
  3. Ianus                    8   2   0  6 23 – 47   6
  4. Voinţa Aghireş   8   1   0  7 16 – 53   3
  5. Generalii             8   0   0  8 13 – 60   0

Programul etapei a IX-a

Vineri, ora 18.00: Generalii – Voinţa Aghireş (OB)

Ora 19.00: Gleznele Fine – Stelya Brădet (OB)

Ora 20.00: Dia Guard Divino – Autoland Hosu (OB)

Ora 21.00: Ianus – Dandonia (OB)

Ora 22.00: Venus Giurtelec – Rapid Peceiu (OB)

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA I