Connect with us

FOTBAL

Antrenor nou la SCM Zalău


Începând de miercuri, 16 octombrie, noul tehnician al formaţiei de la poalele Meseşului este Marius Paşca. Alexandru Pop va rămâne pe banca tehnică, fostul antrenor devenind acum “secundul” lui Paşca


Cu un lot alcătuit în grabă, SCM Zalău a avut totuşi rezultate. Conducerea clubului şi Primăria Municipiului Zalău au dorit ca treaba să meargă şi mai bine.

Ca urmare, a fost consolidată banca tehnică, acolo unde Alexandru Pop s-a implicat onorabil în primele opt etape, dar unde mai trebuiau forţe proaspete.  Aceasta, cu atât mai mult cu cât tehnicianul Zalăului nu a avut “secund”, prezenţa lui Alex Turcu pe banca tehnică fiind doar o improvizaţie de moment.

În aceste condiţii, s-a luat în calcul aducerea unui antrenor. În ultimele săptămâni, s-a tot discutat pe acest subiect, iar în zilele s-a luat şi decizia, care a fost prezentată public în cursul zilei de azi, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul Primăriei.

La acest eveniment au fost prezenţi primarul Ionel Ciunt, Alexandru Pura – reprezentantul Primăriei în club, Doru Marcel Ţârle – directorul clubului, dar şi fostul şi viitorul tehnicianul al celor de la SCM Zalău. Altfel spus Alexandru Pop şi… Marius Paşca, cel care începând de miercuri este noul antrenor principal de la SCM Zalău!

Fost antrenor la FC Zalău, ani la rând, Marius Paşca a fost ultima dată pe banca tehnică a vicecampioanei Sălajului – Dumbrava Gîlgău.

Duţu Pop nu va părăsi clubul, deoarece el va deveni antrenor secund.

“Vreau să precicez încă de la început că schimbarea nu a fost făcută ca urmare a unor rezultate slabe, ci ca urmare a unei intenţii de a consolida banca tehnică. Sper că cei doi antrenori vor face o echipă bună împreună şi o colaborare fructuoasă. Noul cuplu de antrenori are capacitatea de a duce echipa pe un loc mult mai bun. Obiectivul din acest sezon este evitarea retrogradării, dar din sezonul viitor pretenţiile vor fi mult mai mari. De acum încolo, sper că echipa se va construi bine pe munca pe care a depus-o până acum Alexandru Pop. Ştim că i-a fost greu până acum şi avea nevoie de un coleg. În iarnă, după terminarea turului, vom face o analiză şi vom mai corecta acolo unde e nevoie”, a declarat Ionel Ciunt – primarul municipiului Zalău.

Vom reveni cu mai multe amănunte despre acest subiect, dar şi cu declaraţiile celor doi antrenori.

 

Loading...
2 Comments

2 Comments

  1. ion

    16 October 2019 at 12:38

    DE CE NU A FOST NUMIT GINERELE ROLNIC? SAU PAPAGALUL DE GOIE?

  2. Leo

    17 October 2019 at 0:52

    Ciunt tot mai .ult in derapaje. Habar NU are de sport. Ca pisica la calendar . Dar piticul se baga la fel ca pt Alin Pop , plodul prietenilor de familie …a senatorului Pop si inspectoarei generale de la invatamant , de 2 lei…Rusinica primare !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL