Connect with us

DIVIZIA A1

Andrei Spînu: “Puţin ne dezamăgeşte setul pierdut la Timişoara”


Voleibalistul de la vicecampioana României s-a arătat mulțumit că echipa sa a obținut cele 3 puncte în prima etapă însă consideră că setul pierdut în fața unei nou-promovate nu dă bine la Volei Municipal Zalau


Volei Municipal Zalău a început campionatul cu o victorie de 3 puncte. Acest lucru era normal să se întâmple, în condiţiile în care vicecampioana României a jucat în prima etapă cu nou-promovata CSU Vest Timişoara, în componenţa căreia să află jucători fără experienţă.

În faţa modestei echipe din Timişoara, gruparea de sub Meseş nu a arătat foarte bine. Primul set a fost  câştigat de zălăuani cu 25 – 20, după care în setul doi, diferenţa a fost şi mai mică, de patru puncte. Surpriza a venit în setul trei, în care CSU Vest Timişoara s-a impus cu 25 – 23. Până la urmă, vicecampioana nu a mai avut emoţii în setul patru, în care s-a impus cu 25 – 13. În acest joc, antrenorul Bogdan Tănase a rultat tot lotul, însă setul pierdut în faţa unei echipe modeste îi nemulţumeşte pe zălăuani.

“A fost o victorie de 3 puncte, dar puţin ne dezamăgeşte setul pierdut la Timişoara, iar acest lucru nu arată bine. Am jucat contra unei echipe despre care nu ştiam mai nimic şi în unele momente ne-au surprins cu un joc destul de bun pe anumite capitole. Coroborat cu greşelile noastre am pierdut un set, dar nu este nicio problemă. Mai avem mult de lucrat, iar echipa are potenţial, pentru că avem jucători de valoare şi sper să creştem de la meci la meci. Sperăm ca atunci când vor veni meciurile cu adevărat importante să avem o formă cât mai bună”, ne-a declarat Andrei Spînu, care în partida de pe Bega a fost cel mai bun jucător al Zalăului, reuşind 12 puncte, un as şi trei blocaje.

Volei Municipal Zalău are parte de un adversar facil şi în etapa a II-a, când va juca pe teren propriu cu CSM Câmpia Turzii. Partida are loc sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1