Connect with us

FOTBAL

Adrian Micaş – jucător ACS FC Recea: ”Nu vom avea un meci uşor la Zalău”


Mijlocaşul sălăjean din lotul maramureşenilor consideră partida de pe Stadionul Municipal din Zalău cu SCM una dificilă, având în vedere că zălăuanii evoluează bine pe teren propriu


Sălăjeanul Adrian Micaş a ajuns la “U” Cluj, echipă pentru care a evoluat în Liga a III-a şi echipă alături de care a promovat în al doilea eşalon. Însă, odată cu promovarea şepcilor roşii, Micaş a fost împrumutat la ACS FC Recea, acolo unde are evoluţii bune, spre foarte bune, fiind unul dintre oamenii de bază ai echipei pregătite de Romică Buia.

Alături de maramureşeni, Micaş speră să reuşească o nouă promovare. Însă, drumul este lung şi trece prin Zalău, acolo unde ACS FC Recea are următorul meci. Elevii lui Romică Buia vin sub Meseş pentru duelul cu SCM Zalău, un duel ce se anunţă extrem de interesant din toate punctele de vedere.

Deşi ocupă un loc în subsolul clasamentului, SCM Zalău are jocuri bune pe teren propriu, acolo unde a contabilizat şapte puncte în acest sezon, fiind învinsă doar în prima etapă de Unirea Dej.

De cealaltă parte, ACS FC Recea nu a pierdut în acest sezon, însă vine după un semi eşec pe teren propriu cu Unirea Alba Iulia, meci încheiat la egalitate, 2 – 2. Astfel, maramureşenii nu se gândesc decât la victorie în meciul cu SCM Zalău.

Cu toate acestea, înaintea jocului, Adrian Micaş ne-a declarat că partida nu va fi deloc uşoară pentru echipa din Recea, mai ales că zălăuanii evoluează tot mai bine de la meci la meci, mai ales pe teren propriu.

“Suntem conştienţi că nu vom avea un meci uşor la Zalău. Chiar dacă SCM este o echipă nou-promovată, în ultima perioadă au avut jocuri bune şi încet încet pun probleme adversarilor. Egalul nostru cu Unirea Alba Iulia a fost un duş rece peste care am trecut şi vrem toate punctele la Zalău. În jocurile amicale pe care le-am disputat înainte de startul campionatului, Zalăul a jucat bine şi ne-au pus probleme şi de atunci au mai adunat jocuri. Nu va fi uşor”, ne-a declarat Adrian Micaş.

Meciul dintre SCM Zalău şi ACS Fotbal Comuna Recea va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, pe Stadionul Municipal din Zalău.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL