Connect with us

FOTBAL

FOTO. CS Barcău Nuşfalău învinge Silvania Cehu Silvaniei şi revine pe podium


Echipa pregătită de Adrian Damian şi Ciprian Grecu s-a impus în faţa celor de la Silvania Cehu Silvaniei şi a profitat de eşecul suferit de AS Chieşd la Şimleu Silvaniei


CS Barcău Nuşfalău a început excelent acest sezon şi a fost chiar şi lider, până în etapa precedentă când a pierdut în deplasarea de la AS Chieşd.

Însă, o singură etapă a stat gruparea din Nuşfalău în afara podiumului, deoarece în această rundă a obţinut un succes pe teren propriu în faţa celor de la Silvania Cehu Silvaniei şi a urcat pe locul 3.

Partida de pe Stadionul “Nicolae Mandel” a fost echilibrată şi abia la jumătatea primei reprize a venit golul, la finalizare fiind “căpitanul” Nicolae Rad care a deschis scorul pentru echipa gazdă, după ce a marcat din interiorul careului. Rad putea realiza dubla, însă a ratat o lovitură de la 11 metri, astfel că a rămas 1 – 0 pe tabelă.

Asta până în penultimul minut al primei reprize, când Adelin Neaga a şutat de la marginea careului de 16 m şi a dublat avantajul gazdelor. A fost al şaselea gol stagional pentru atacantul Nuşfalăului. Însă, la scurt timp, Silvania Cehu Silvaniei a dat lovitura pe contraatac şi a redus din handicap chiar înainte de pauză.

În partea secundă, echipa pregătită de Adrian Damian şi Ciprian Grecu a continuat să pună pericol la poarta apărată de Rareş Nicoară şi Adelin Neaga a fost aproape de dublă, dar şutul său a nimerit bara transversală.

Totuşi, golul a venit pe Stadionul “Nicolae Mandel” şi la finalizare s-a aflat Nicu Rad, “căpitanul” gazdelor marcând pentru 3 – 1. Diferenţa de pe tabelă s-a majorat după ce pe lista marcatorilor şi-a trecut numele şi Zsombori Zsolt.

Intrat după pauză, Vlăduţ Buciuman a marcat pentru echipa din Cehu Silvaniei şi a stabilit scorul final.

“Barcău Nuşfalău se poate lupta pentru primul loc. În meciul cu Silvania am făcut un joc foarte bun şi cred că partida a fost una la îndemâna noastră. Se pare că sunt într-o formă bună şi mă bucur că reuşesc să înscriu şi să-mi ajut echipa să câştige. Noi mai avem trei meciuri grele, cu Sportul Şimleu, Rapid Jibou şi Dumbrava Gîlgău”, ne-a declarat Adelin Neaga – atacant Barcău Nuşfalău.


CS Barcău Nuşfalău – Silvania Cehu Silvaniei 4 – 2 (2 – 1)

Au marcat: Nicolae Rad (‘27 şi 66), Adelin Neaga (‘45) şi Zsombori Zsolt (‘77), respectiv Cătălin Odenie (‘46) şi Vlăduţ Buciuman (‘82)

CS Barcău: Mădălin Şandor – Răzvan Gal (‘80 Ionuţ Lontea), Alin Chende, Nagy Levente, Kovari Roland, Zsombori Zsolt, Ciprian Nagy (‘76 Ilyes Tamas), Kallai Viorel (‘57 Alex Boloş), Paul Şanta (‘80 Cosmin Mitroi), Adelin Neaga şi Nicolae Rad – cpt. (‘70 Adelin Moroşan). Rezerve: Totos Nandor – Alex Iancău. Antrenor: Adrian Damian. Delegat: Rudolf Stanciu

Silvania: Rareş Nicoară – Akos Vasvari, Dan Olar, Răzvan Nicorici (cpt.), Lucian Chende, Bacso Tamas (‘50 Sergiu Pop), Vlad Ţiriac, Vlad Berbecar, Cătălin Odenie, Elek Tamas (‘54 Andrei Iacob) şi Szabo Zoltan (‘69 Vlăduţ Buciuman). Antrenor: Dan Lucaciu. Delegat: Cristian Ianos

Au arbitrat: la centru – Szabo Krisztina (Crişeni), asistenţi – Alin Demian (Letca) şi Lavinia Cucuian (Păuşa)

Observator AJF: Gabriel Bârjac (Zalău)

Jucătorul meciului: ADELIN NEAGA


 

34 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL