Connect with us

HANDBAL

Declaraţiile antrenorilor după meciul HC Zalău – SCM Gloria Buzău


HC Zalău a câştigat un duel important în faţa unei echipe cu pretenţii din Liga Florilor. Tadici s-a declarat mulţumit de rezulat, în timp ce antrenorul echipei din Buzău a fost mulţumit de jocul prestat de elevele sale, în special în repriza a doua


Joi la amiază, în Sala Sporturilor din Zalău a avut loc confruntarea dintre HC Zalău şi Gloria Buzău, meci ce a contat pentru etapa a VI-a din Liga Florilor. Echipa pregătită de Gheorghe Tadici a reuşit să se impună la trei goluri diferenţă în faţa echipei din Buzău care pentru moment se află pe locul 3 în campionat.

La finalul meciului, Tadici s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut de echipa sa, însă l-a nemulţumit de evoluţia jucătoarele cu experienţă.

“Sunt foarte importante punctele pe care le-am luat, în condiţiile în care jucătoarele de bază au ajutat foarte puţin echipa şi care au făcut multe greşeli. E bine că am câştigat. Am avut un avantaj consistent în finalul reprizei a doua şi adversarul s-a apropiat la un singur gol pe fondul unor greşeli de apreciere a două atacuri ale noastre. Buzăul este o echipă foarte bună cu jucătoare experimentate şi au şi un buget bun dovadă că au reuşit să transfere cinci-şase jucătoare de la Vâlcea şi nu numai. Eu le văd undeva în primele 5 în acest sezon”, a declarat Gheorghe Tadici.

De cealaltă parte, Ovidiu Mihăilă – antrenorul Gloriei Buzău, a fost mulţumit de jocul prestat de echipa sa, în special în repriza secundă, rezultatul final fiind cel care l-a dezamăgit. Greşelile individuale ale elevelor sale coroborat cu entuziasmul şi determinarea Zalăului au făcut ca cele trei puncte să rămână sub Meseş.

“Din nefericire am pierdut trei puncte, dar cred că am făcut un joc bun. Am făcut foarte multe greşeli individuale şi jucătoarele de la Zalău, cu o atitudine pozitivă, cu determinare şi cu spiritul acesta tineresc a reuşit să le valorifice ceea ce am greşit noi. Din păcate, cred că aici s-a făcut diferenţa. Le felicit pe fete că au avut puterea să revină de la cinci goluri. Mă bucur şi sper că ne vom recupera până la următorul joc, pentru a avea prospeţime la jocul de marţi cu Braşovul, pentru că avem şi un drum lung la întoarcere. Cred că acest sezon o să fie unul echilibrat şi fiecare echipă are şansa să câştige, cel puţin pe teren propriu, dar pe mine mă interesează doar ce face echipa noastră. În handbalul feminin, o diferenţă de trei patru goluri nu înseamnă nimic. Am câştigat repriza a doua şi de aceea sunt oarecum mulţumit de joc, dar nu şi de rezultat”, a declarat Ovidiu Mihăilă.

137 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL