Connect with us

Ştiri din Sălaj

PLUS Sălaj lansează dezbaterile pe marginea pachetului de măsuri PLUS ACUM

 

Dacian Cioloş a lansat în dezbatere publică, duminică, 22 septembrie, atât pentru membrii PLUS, cât şi pentru toţi românii, programul PLUS ACUM, care conţine un set de măsuri urgente ce trebuie implementate imediat ce formaţiunea sa politică va ajunge la guvernare. PLUS ACUM este structurat pe domenii, iar măsurile propuse vor fi dezbătute şi cu colegii de alianţă, USR, astfel încât la final să rezulte un program politic comun al celor două partide.

Domeniile care cer măsuri urgente sunt: reforma constituţională, justiţia independentă şi statul de drept, educaţia, sănătate, social, cultura, mediu şi resurse naturale, economie şi antreprenoriat, energie, agricultură şi dezvoltare rurală, amenajare şi planificare teritorială, infrastructură, urbanism şi construcţii, turism, politică fiscal-bugetară, digitalizare, politică externă, politică europeană.

Documentul PLUS ACUM reprezintă punctul de plecare în pregătirea unei guvernări participative pentru perioada 2021 – 2024, cuprinde parte din priorităţile identificate până în prezent de PLUS şi câteva exemple de posibile direcţii de acţiune şi măsuri pentru perioada de guvernare 2021-2024. Documentul are la bază rezultatele preliminare ale muncii specialiştilor reuniţi în grupuri de lucru sub umbrela Comisiei Naţionale de Politici şi Programe (CNPP) a PLUS. CNPP are în vedere în activitatea sa rezultatele Platformei România 100 şi Moţiunea Programatică a preşedintelui PLUS, Dacian Cioloş, „Proiectul meu este România”.

Despre programul PLUS ACUM Dacian Cioloş susţine: „Am abordat câteva măsuri legate de reforma statului, care din punctul nostru de vedere va trebui să includă o reformă constituţională, una electorală, o reformă a administraţiei publice, dar şi o reformă a justiţiei. Avem în acest document propuneri concrete în acest sens. Abordăm şi antreprenoriatul, pentru că, în mod clar, pentru a avea bani la buget, pentru a reforma sectoare-cheie precum educaţia şi sănătatea, trebuie să dăm din nou predictibilitate antreprenorilor, să-I încurajăm să investească, să reducem birocraţia şi să dăm claritate legislativă şi administrativă. Una dintre ideile pe care le avem este să creăm un birou unic, pe care noi îl numim Business 360 de grade, care să permită un contact permanent cu oamenii de afaceri pe toată durata eleborării şi implementării proiectelor lor“.

Depolitizarea, educaţia, digitalizarea, antreprenoriatul sunt constante care „infuzează” toate domeniile. Cetăţenia activă şi responsabilă, calitatea vieţii se află în centrul viziunii şi a măsurilor propuse. Domeniile sunt abordate transversal, măsurile şi soluţiile propuse fiind interconectate.

Biroul Judeţean PLUS SĂLAJ consideră că măsurile din program corespund nevoilor cetăţenilor din judeţ şi pregăteşte o serie de dezbateri publice la care sunt invitaţi toţi cetăţenii Sălajului. PLUS Sălaj va comunica în cel mai scurt timp un calendar al dezbaterilor în cadrul cărora vor fi propuse 23 de teme de discuţii.

„Din punctul nostru de vedere, PSD poate şi trebuie să plece de la guvernare chiar de mâine, pentru că ştim foarte bine ce avem de făcut. Am prevăzut în acest program politic câteva măsuri de igienizare, pe care va trebui s-o facem după plecarea PSD, pentru a redresa economia şi pentru a relansa mai multe sectoare de activitate”.

Documentul PLUS ACUM integral. Dacă aveţi propuneri pe marginea acestui document le puteţi trimite la salaj@ro.plus.

PLUS Sălaj

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj