Connect with us

FOTBAL

Sportul Şimleu preia fotoliul de lider în Liga a IV-a


Deşi a fost dezavantajată de terenul de la Cosniciu, gruparea de sub Măgură a luat toate punctele puse în joc. Formaţia antrenată de George Zima s-a impus cu 3 – 0, toate golurile fiind marcate de golgheterul Codruţ Ardelean. Cum Nuşfalăul a pierdut la Chieşd, Sportul a profitat şi a urcat pe primul loc, însă tot 12 puncte mai au AS Chieşd şi Rapid Jibou, ambele cu un joc mai puţin disputat


Obiectivul clar la Sportul Şimleu este câştigarea  campionatului şi promovarea în Liga a III-a, iar în acest sens, în vară a fost adus un antrenor care a activat chiar şi în Liga a II-a. Sub comanda lui George Zima, formaţia şimleuană arată bine, iar acel eşec din prima rundă cu Rapid Jibou a fost dat uitării.

De atunci, gruparea de sub Măgură a câştigat la pas toate jocurile cu AS Ileanda, Someşul Someş Odorhei, Olimpic Bocşa, chiar şi în deplasarea de la Steaua Cosniciu. De data aceasta şimleuanii au câştigat cu 3 – 0, însă pe lângă adversarul ambiţios au avut de înfruntat şi un teren greu, care i-a împiedicat pe elevii lui Zima să îşi facă jocul obişnuit.

Până la urmă, tot Sportul a dominat jocul şi a avut ocazii, iar în prima jumătate de oră a şi marcat, prin Codruţ Ardelean, însă reuşita a fost anulată în mod eronat, pe motiv de ofsaid.

Până la urmă, din minutul 38, oaspeţii au avut 0 – 1, iar la finalizare a fost tot Codruţ Ardelean, care a primit o minge peste apărarea adversă şi a şutat din prima, astfel că l-a surprins pe portarul advers. Steaua Cosniciu aproape că nu a ajuns la poarta şimleuanilor, gazdele încercând câteva centrări spre careul advers, care însă au rămas fără rezultat.

Cu o pregătire fizică foarte bună, Sportul Şimleu şi-a ”sufocat” adversarul, care din a doua repriză a ieşit cu dificultate din propria jumătate. Din minutul 50 s-a făcut 0 – 2, autorul golului fiind tot Codruţ Ardelean, care a marcat cu o lovitură de cap, în vinclu, după o centrare a lui Vlad Pop.

Şimleuanii au mai avut ocazii bune, dar au mai marcat o singură dată până la final, prin acelaşi Codruţ Ardelean, care a prins un şut bun de la 16 m. În ultimele 20 de minute, Sportul nu a mai forţat, astfel că scorul de 0 – 3 s-a menţinut până la final, iar gruparea condusă de Ioan Gurzău se întoarce cu 3 puncte importante, prin care Şimleul devine lider în Liga a IV-a.

Silviu Crişan şi compania au profitat însă şi de înfrângerea celor de la CS Barcău Nuşfalău, în deplasarea de la AS Chieşd, ajungând în fotoliul de lider, graţie unui golaveraj mult mai bun, 28 de goluri marcate şi doar 7 primite în patru jocuri.

Însă, tot cu 12 puncte mai sunt două echipe, Rapid Jibou şi AS Chieşd, ambele având un meci mai puţin jucat.


Silviu Crişan – ”căpitan” Sportul Şimleu: ”Ne bucurăm că am urcat pe locul 1. Acolo ne este locul”

”Meciul s-a jucat pe un teren foarte prost, dar l-am câştigat fără prea mari probleme. Un meci pe un asemenea teren se câştigă doar cu multă determinare şi cu oameni cu un caracter frumos, iar noi am dat dovadă din plin de asta. La Şimleu s-a format un grup frumos, o adevărată familie. Ne bucurăm că am urcat pe primul loc pentru că acolo  ne este locul”.


AS Cosniciu – Sportul Şimleu 0 – 3 (0 – 1)

A marcat: Codruţ Ardelean (‘38, 50 şi 70)

AS Cosniciu: Doru Opriş – Ioan Ardelean, Doru Popovici, Vasile Oros, Marian Potra (cpt.), Alex Czokos, Cătălin Pop, Adrian Dregan, Nemes Berthold (‘81 Paul Coman), Fulop Mark şi Sorin Dregan (‘76 Răzvan Chiş). Rezerve: Marius Orosz – Nicu Seutea, Adrian Tarce, Florin Chiş şi Septimiu Şumălan. Antrenor: Marcel Megu. Conducător: Radu Chiorean

Sportul: Paul Cosma – Marius Leitan, Bogdan Oltean, Silviu Crişan (cpt.), Alex Cătuna, Vlad Pop (‘76 Lupo Csaba), George Pop (‘80 Doru Sabău), Codruţ Ardelean, Daniel Gut (‘85 Mălin Sabou), Lazăr Zoltan şi Dănuţ Contraş (‘70 Răzvan Pop).  Rezerve: Florin Moisi – Paul Ardelean şi Olimpiu Ardelean. Antrenor: George Zima. Delegat: Ioan Gurzău

Cartonaş roşu: Vasile Oros (‘66)

Au arbitrat: la centru – Alex Turian (Zalău), asistenţi – Farkas Szabolcs (Zalău) şi Sebastian Cucuian (Păuşa)

Observator AJF: Lorin Latiş (Zalău)

Jucătorul meciului: CODRUŢ ARDELEAN


 

121 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL