Connect with us

HANDBAL

HC Zalău joacă în devans meciul cu Gloria Buzău


Formația zălăuană este nevoită să dispute partida din etapa a VI-a joi. Deși HC Zalău ar fi dorit să joace după-amiază, acest lucru nu se poate, deoarece Volei Municipal Zalău are un joc amical în care își prezintă lotul. În aceste condiții s-a decis ca meciul dintre HC Zalău și Gloria Buzău să aibă loc pe 3 octombrie, de la ora 12.00


HC Zalău a aut parte de un program infernal în acest început de campionat, iar în 20 de zile a susţinut cinci meciuri. Două victorii şi trei înfrângeri a înregistrat echipa lui Tadici, care după cinci etape se află pe locul 9 în clasamentul Ligii Naţionale.

După o perioadă de foc, formaţia zălăuană a avut parte şi de zile mai liniştite, având în vedere că Liga Naţională s-a întrerupt pentru jocurile Naţionalei României, din preliminariile Campionatului European, cu Ucraina şi Insulele Feroe.

Campionatul intern se va relua la finalul săptămânii viitoare, etapa a VI-a fiind programată în 5 octombrie. Şi în această rundă, HC Zalău va juca tot pe teren propriu, urmând să primească vizita celor de la SCM Gloria Buzău, formaţie cu un parcurs mult mai bun, care se află pe podium, cu 12 puncte!

Însă, acest joc nu se va disputa sâmbătă ci joi, pe 3 octombrie. Gruparea zălăuană şi-ar fi dorit ca partida să aibă loc după-amiază, de la ora 17.00, dar acest lucru nu este posibil, deoarece tot atunci, Volei Municipal Zalău dispută un amical şi îşi prezintă lotul.

”Din cauza faptului că celor de la Buzău le-a programat jocul cu Corona Braşov în devans, Federaţia a accepat şi devansarea jocului dintre HC Zalău şi Gloria Buzău. Vom juca joi, de la ora 12.00, deşi am vrut ca acest meci să aibă loc de la ora 17.00, însă de la ora respectivă, cei de la Volei Municipal Zalău îşi prezintă lotul”, a spus Gheorghe Tadici.

Doar 6 meciuri până la final de an!

După pauza de două săptămâni, Liga Naţională va reveni în actualitate, pentru ultimele şase etape care se vor desfăşura în acest an. Campionatul urmează se se întrerupă din nou după etapa a XI-a din 13 noiembrie, având în vedere că România se pregăteşte de participarea la Campionatul Mondial din Japonia.

În ultimele şase meciuri din acest an, HC Zalău va juca acasă cu SCM Gloria Buzău, HCM Slobozia şi Dunărea Brăila, iar în deplasare va întâlni pe Minaur Baia Mare, SCM Rm. Vâlcea şi CSM Slatina.

Programul ultimelor 6 jocuri din acest an:

Etapa a VI-a: HC Zalău – Gloria Buzău (03.10)

Etapa a VII-a: Minaur Baia Mare – HC Zalău (12.10)

Etapa a VIII-a: HC Zalău – HCM Slobozia (19.10)

Etapa a IX-a: SCM Rm. Vâlcea – HC Zalău (05.11)

Etapa a X-a: HC Zalău – Dunărea Brăila (09.11)

Etapa a XI-a: CSM Slatina – HC Zalău (13.11)

Etapa a VI-a se dispută  după programul:

Corona Braşov – Măgura Cisnădie – 03.10

HC Zalău – Gloria Buzău – 03.10

“U” Cluj – CSM Slatina – 05.10

Rapid Bucureşti – AHCM Slobozia – 05.10

Gloria Bistriţa – Minaur Baia Mare – 05.10

SCM Craiova – SCM Rm. Vâlcea – 08.10

CSM Bucureşti – Dunărea Brăila –  15.10

126 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. ion

    29 September 2019 at 18:53

    partidele zalaului se joaca in devans iar cele ale csm si valcea sunt amanate, ciudat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL