



În etapa a V-a, Onorel Alex Service s-a impus la pas în jocul cu Michelin şi a ajuns pe locul 5.Din cele 10 goluri marcate, nu mai puţin de 6 i-au aparținut lui Ioan Antal
Deşi mai sunt de disputat patru etape până la terminarea Seriei A1, deja încep calculele pentru calificarea în Superligă. Pe un loc care duce în faza superioară a clasamentului a ajuns şi Onorel Alex Service, care ocupă locul 4, după o victorie clară obţinută în jocul cu Michelin. În acest joc, Onorel a început în forţă, astfel că după doar 10 minute conducea cu 4 – 0. Adversarii nu au mai putut emite mari pretenţii, astfel că şi la pauză, echipa condusă de Ionuţ Nosa avea tot un avantaj de 4 goluri. În partea secundă, Onorel Alex Service nu a mai forţat, însă Ioan Antal şi-a continut recitalul. După ce în prima repriză a marcat trei goluri, Antal a punctat de trei ori şi în partea secundă, astfel că a fost performerul rundei cu 6 goluri.
Onorel Service – Michelin 10 – 6 (7 – 3)
Au marcat: Ioan Antal (‘4, 5, 18, 44, 46 şi 47), George Marian (‘9), Adrian Groza (‘10 şi 22) şi Andrei Chiş (‘23), respectiv Adrian Negrea (‘19 şi 28), Ciprian Recian (‘24, 29 şi 31) şi Daniel Cadar (‘43)
Onorel: Rareş Pripon – Ioan Antal, Ionuţ Nosa, Andrei Chiş, Adrian Groza şi George Marian. Delegat: Ionuţ Nosa
Michelin: Marius Coste – Vasile Cherecheş, Ciprian Recian, Claudiu Groza, Claudiu Murg, Daniel Cadar, Adrian Negrea, Gabriel Pop, Deak Zsolt şi Vlad Sabou. Delegat: Adrian Negrea
Au arbitrat: Ciprian Cimpoieş şi Victor Maşca
Mai multe amănunte, în ediția tipărită a ziarului
